De ce locuiesc separat Elena Merișoreanu și soțul ei. Ea, la Snagov, iar el, la Vâlcea

30 mai 2020 15:07   Vedete românești
Ultima actualizare:

După 46 de ani de căsnicie, iată că Elena Merișoreanu (72 de ani) și soțul ei, Viorel Croitoru, locuiesc separat. El se află în comuna Șirineasa, jud Vâlcea, iar doamna Mery s-a refugiat la Snagov, la copii, având nevoie de supraveghere permanentă, după operația la picior. Nu-s în prag de divorț, ba chiar își duc dorul, de la peste 200 km distanță.

Elena Merișoreanu (71 de ani) ne-a povestit despre situația în care se află, din cauza pandemiei de coronavirus: "Soțul meu este de câteva săptămâni la Vâlcea și își face de lucru la moșie. Eu nu am putut să îl însoțesc pentru că mă doare piciorul și trebuie să merg la medic. Am stat cuminte în casă, am cântat și am fost foarte surprinsă ca de ziua numelui meu am primit aproape o mie de mesaje”. 

”M-a înșelat cu o colegă!”

Elena și partenerul ei de viață, Viorel Croitoru, au trecut, de-a lungul vremii, și prin probleme sentimentale: „Eram măritată, aveam prima fetiţă şi el a plecat cu altă colegă de-a mea. Am aflat cine este, dar nu o să spun. Când m-a văzut, ea fugea prin teatru să nu dea ochii cu mine. Şi am văzut-o într-o dimineaţă şi am luat-o în braţe, am chemat-o la mine, la masă. O chem la mine acasă şi când ajunge, eram doar noi două. Iau un cuţit şi îi spun aşa: «Ascultă, ori îmi spui ce s-a întâmplat, ori te tai bucăţi şi te arunc în Dâmboviţa». S-a ridicat şi mi-a spus: «dacă nu ţi-l luam eu, ţi-l lua alta». Şi azi suntem prietene, nu i-am reproşat nimic, niciodată, bărbatului. Cele mai frumoase momente le-am trăit când mi-au venit pe lume primii nepoţi”, a  mai povestit Elena Merişoreanu, în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și

Elena Merișoreanu: “Am ajuns de la 48 kg, la 84”. Iată ce a păţit artista

Elena Merișoreanu s-a ținut de glume chiar și pe patul de spital: «Le-am spus bancuri cu prostii»

Mai multe