De ce nu a vrut să cânte Maria Cârneci la nunta fiului
Emoţii duble pentru Maria Cârneci: fiul ei s-a cununat religios cu iubita sa, iar cuplul şi-a creştinat fetiţa.
Eduard şi soţia lui, Ana Maria au ales să îşi boteze fata, pe Rose Marie (3 luni), şi să se căsătorească religios sâmbătă. Cum ambele evenimente au avut loc în aceeaşi zi, emoţiile au fost mari, dar totul a ieşit ca la carte. Naşi i-au fost chiar Robert şi Sorina Negoiţă, care i-au făcut o surpriză Mariei Cârneci. Rose Marie a purtat un costum popular muntenesc, iar cântăreaţa a fost emoţionată până la lacrimi de surpriza naşului.
"Când mă uit la sufleţelul ală, îmi vine să leşin. Mi se pare că seamănă cu Eddie când era mic, simt că e o bucăţică din mine. Slujba a fost impresionantă. Am intrat în panică când au scufundat-o, a fost puţin neliniştită, acum văd că s-a liniştit. Cum să nu ai emoţii?", a povestit Maria Cârneci pentru Acces Direct.
Şi nunta a ieşit la fel de bine, iar invitaţii s-au simţit foarte bine atât la slujbă, cât şi la petrecere. Totuşi, soarca mare nu a vrut să îi cânte norei când au plecat de acasă şi nici la nuntă. Nu pentru că i-a fost frică de vreo suprestiţie, ci pentru că nu s-a simţit în stare şi nici nu a avut când.
"Crezi că mai aveam chef să cânt? Ne-am trezit de dimineaţă cu emoţii, am stat toată ziua în picioare, am schimbat şase perechi de pantofi. La nuntă am avut o mică întrâziere, unii muzicieni nu au când să cânte, chiar dacă îmi doream, nu mai aveam când", a explicat Maria Cârneci, în platoul emisiunii de la Antena 1.