De ce nu arată Andreea Bălan poze cu fetița. Ce spune vedeta despre botez

17 noiembrie 2016 12:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Bălan a sărbătorit deja o lună de când este mamă, iar fanii nu mai contenesc cu laudele pentru vedeta lor preferată. Solista a revenit pe scenă, într-o formă de invidiat. Imaginile postate pe rețelele de socializare arată o nouă față a Andreei, încântătoare. Fanii vor, totuși, s-o cunoască și pe micuța Ella.

Andreea Bălan a explicat miercuri noapte, în emisiunea ”Un show păcătos” de ce nu face publice, deocamdată, imagini cu fetița ei. De la începutul lunii octombrie, când a adus-o pe lume pe Ella, artista a fost zgârcită cu fotografiile. A arătat ba o mână, ba un picior, dar niciodată chipul fetiței. „Nu arăt fetiţa pentru că vreau să mai crească, este prea mică. Când o să aibă 15-16 ani și o să se uite pe internet, poate nu o să-i placă să vadă poze cu ea aşa. Stau să mai crească, să facă un an. Nu mi-ar plăcea ca ea să îmi reproşeze lucruri”, a explicat Andreea.

Artista a detaliat însă ce a moștenit micuța Ella de la fiecare dintre părinții ei. ”Are bărbiţa mea, năsucul lui şi ochişorii lui. Mie mi-ar plăcea să aibă ochii verzi.” Cei doi își împart egal responsabilitățile creșterii fetiței, astfel încât să rămână suficient timp pentru odihnă. „Pe cât posibil încerc să îmi împart timpul şi acasă şi pe scenă. Viaţa de mămică este foarte frumoasă. În weekend-uri am concerte. Nu sunt chiar atât de ocupată, încât să nu mă ocup de fetiţa mea. Mama este ziua, nu vreau să o chinui noaptea. Nopţile le împărţim. O noapte eu, 4 George. Eu îi aşez biberoanele. Mai stau şi eu până pe la 6 dimineaţa, dar clachez. Se trezeşte din două în două ore. Ea este foarte cuminte, plânge doar dacă îi e foame. Avem tot ce ne trebuie, mă pricep la toate, cu toţii ne pricepem. E o plăcere să ai grijă de un bebeluş. Are şi pătuţul ei, dar o luăm şi în patul nostru”, a mai spus artista la ”Un show păcătos”.

Cât despre botez, care a r trebui să aibă loc curând, însă cel mai probabil după sărbătorile de iarnă, Andreea a declarat că nu va face din această ceremonie un eveniment monden, din respect pentru invitații care nu nu sunt persoane publice și care nu s-ar simți prea bine în fața aparatelor de filmat. ”Botezul nu o să îl fac public. Am cunoştinţe cărora nu le place să fie filmate”, a declarat Andreea.

Mai multe