De ce nu vorbește Bodo despre fiul lui din prima căsnicie

29 iulie 2016 14:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Pe solistul trupei Proconsul îl știe toată lumea. Bodo (48 de ani) a fost căsătorit pentru scurt timp cu fiica cea mare a fostului președinte al României, Traian Băsescu, iar în urmă cu doi ani toată presa scria despre cei doi copii ”adoptați” de artist împreună cu cea de-a patra soție, Loredana.

Puțini știu însă că Bodo are și un fiu natural, din prima lui căsnicie. Este vorba despre Alexandru, care acum are 26 de ani și locuiește împreună cu mama lui în America. Artistul a vorbit foarte puțin de-a lungul timpului despre fiul său, dar nu pentru că n-ar fi fost mândru de băiatul care creștea la mare depărtare de el. Bodo a declarat la un moment dat că tăcerea lui a avut drept scop protejarea fiului său.

A fost o perioadă de mai bine de zece ani, când tatăl și-a văzut fiul doar prin intermediul internetului, dar asta nu înseamnă că nu s-a implicat activ în creșterea lui. Bodo i-a achitat lunar pensie alimentară lui Alexandru și i-a susținut pasiunea pentru muzica rock, căci tânărul care și-a luat licența ca antrenor de fotbal și agent imobiliar, are și o trupă muzicală.

Bogdan Marin, cunoscut mai degrabă ca Bodo de la Proconsul, s-a căsătorit prima data la vârsta de 19 ani. Trei ani mai târziu se despărțea de soția sa, care îi dăruise un copil, pe Alexandru. A doua oară, Bodo s-a căsătorit la vârsta de 25 de ani și s-a despărtit la 27, iar cel de-al treilea mariaj l-a avut cu Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu. Și această ultimă căsnicie a durat la fel ca primele două: trei ani! Din 2009, Bodo este căsătorit cu Loredana. În urmă cu doi ani, Bodo și Loredana au luat în îngrijire doi copii, după o perioadă lungă în care au încercat să devină părinți pe cale naturală.

Mai multe