De ce s-a ferit Israela de bărbaţii bogaţi
Israela Vodovăz a dispărut în ultimii ani de la tv şi şi-a văzut de căsnicia cu mai tânărul ei soţ, Liviu Arteni. Ultimele săptămâni au readus-o în lumina reflectoarelor încă cu probleme mari în căsnicie. femeia de afaceri este la un pas de divorţ.
Invitată la emisiunea Oanei Turcu de sâmbătă ( 5 martie), Israela a făcut dezvăluiri uluitoare despre trecutul ei amoros. Femeia de afaceri a povestit că toată viața s-a ferit de bărbații bogați pentru că i-a fost teamă că astfel își va pierde libertatea. "Eram foarte curtată, dar nu m-am îndrăgostit de cineva cu bani pentru că aveam impresia că dacă mă mărit cu cineva bogat îmi va controla viața”, declară ea. Israela a fost de când se știe o nonconformistă. "Eu știam că sunt evreică și mă furișam la sinagogă. Eram foarte rebelă. La 16 ani mi-am anunțat părinții că vreau să plecăm în Israel. Le-am spus că dacă nu vor, o să plec singură la 18 ani", își amintește invitata Oanei Turcu. "Am vrut să fiu cu poporul meu. Știam ce s-a întâmplat cu evreii în trecut și voiam să știu că eu o să fiu cea care se apără cu arma în mână, nu să fiu dusă ca oile la abator”, a continut ea.
Tot sâmbătă, Israela va dezvălui amănunte picante despre prima noapte de dragoste cu Liviu Arteni, soţul cu care acum aproape că nu se mai înţelege şi cu care nu a mai făcut sex de patru ani. "A fost o noapte superbă. Liviu face dragoste cu mine, nu face sex”, concluzionează ea.