De ce s-a mutat fiul lui George Tal pentru o perioadă în România? Cum a ajuns să locuiască acasă la Daniela Gyorfi: „Se înțeleg foarte bine!” VIDEO
La Daniela Gyorfi acasă, în Corbeanca, e aglomerație în această perioadă. George junior, unul dintre băieții lui George Tal, a venit din Germania și s-a mutat pentru o lună în România. Cum e atmosfera în familie?
Daniela Gyorfi (57 de ani) are o perioadă plină evenimente, atât pe plan profesional dar și personal. Artista a avut o lună februarie aglomerată, pe 11 februarie a fost ziua lui George Tal iar pe 13 februarie cea a Mariei.
Maria, fiica Danielei Gyorfi și a lui George Tal, a împlinit 15 ani
Maria a fost serbată cum se cuvine, deși Daniela a lipsit de la petrecere pentru că a avut un concert de onorat.
„Maria nu e chiar așa de mare, tocmai ce a împlinit 15 ani. Ea este mai timidă de felul ei. Acum este o domnișoară. De ziua ei, a fost plecată cu tatăl ei și cu câțiva colegi, au sărbătorit cu toții.
Este în clasa a VIII-a, are Evaluarea. Învață non-stop, nu suntem pe distracție anul acesta. Ținem foarte mult la educația ei, și eu și George. Ținem foarte mult să învețe.
Îi place istoria, este atrasă de politică, dar mai vedem până în clasa a XII-a. Acum, să vedem ce note ia la Evaluare și la liceu intră. Ea ar vrea la Caragiale”, a declarat Daniela Gyorfi, pentru Click!
George junior, unul dintre cei doi fii ai lui George Tal din Germania, stă în România o lună
Chiar de ziua Mariei a venit și George junior, din Germania, unul dintre băieții lui George Tal. El va rămâne în România pentru o lună și locuiește cu toată familia la Corbeanca.
„George junior chiar este în această perioadă la noi. Stă la noi acasă. A venit de ziua Mariei și va sta cam o lună de zile în România.
Mă bucur foarte mult că se înțeleg tare bine. Vorbesc în engleză amândoi că George junior nu știe română decât foarte puțin. Cei doi fii ai lui George și fiica lui Francisca locuiesc în Germania.
Eu și George suntem deschiși, dacă Maria vrea să plece și ea în Germania o să o susținem. Dar cred că are șanse să se realizeze și în România, depinde de ceea ce vrei să faci. Sunt oameni realizați, care fac mulți bani și în România.
Eu nu văd deloc un viitor sumbru pentru tinerii care rămân în țară. Eu sunt optimistă și cred că Maria o să prindă alte timpuri, foarte bune. Important este să facă ceea ce-i place”, a mai declarat Daniela Gyorfi, pentru Click!
George Tal, soțul Danielei, are patru copii
Cei doi băieți ai lui George Tal locuiesc în străinătate, dar își vizitează tatăl la diferite ocazii speciale. George locuiește în Augsburg (Germania), iar Marcus în Elveția, la Zürich. George lucrează pe un post de conducere într-o companie, alături de mama lui, iar Marcus studiază domeniul IT.
Înainte de a se îndrăgosti de Daniela Gyorfi, George Tal a fost căsătorit în Germania. În timpul acestei căsnicii, actualul partener de viață al solistei a devenit tatăl a trei copii: Francesca, George și Marius. Numai primii doi copii au fost, însă, făcuți cu doamna Tal. Cel de-al treilea copil este rodul relației neoficiale pe care George Tal a avut-o cu amanta lui de pe atunci, o femeie care se iubea cu fratele doamnei Tal.