De ce s-au certat Tuncay Ozturk şi Andreea Marin într-un parc. Soţul turc explică

18 iulie 2014 17:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-a stricat iubirea dintre Tuncay Ozturk şi Andreea Marin? Aşa părea săptămâna trecută, după ce în presă au apărut fotografii cu ei discutând aprins într-un parc din Bucureşti. Soţul turc a explicat despre ce a fost vorba în realitate.

„Cuplurile pot avea anumite discuţii. Acum câteva zile, stăteam exact ca acum şi prietenii mei m-au sunat spunându-mi că am apărut in presa, că m-am certat cu soţia mea in parc. Le-am spus că putem discuta lucruri, că putem chiar să avem discuţii în contradictoriu, dar în casă, nicidecum într-un parc! Suntem educaţi să nu facem astfel de lucruri în public.

M-am uitat apoi pe fotografiile din presa şi, într-adevar, discutam un subiect foarte serios. Vorbeam despre Dostoievski. În momentul în care m-au fotografiat cu mana ridicată, discutam despre cartea lui Dostoievski, "Crimă şi pedeapsă", pe care eu o citeam. Nu am crezut că oamenii vor lua în serios o astfel de ştire pentru că suntem oameni educaţi şi nu am putea niciodată să ne certăm într-un parc”, a declarat el pentru Agenţia de Presă Mondenă.

Mai multe