De ce surprize a avut parte Livia Taloi de la "Trăsniţii", de ziua ei
În data de 22 februarie, frumoasa Livia Taloi şi-a aniversat ziua de naştere, ocazie cu care a avut parte de cele mai frumoase surprize din partea soţului, dar şi din partea colegilor de pe platourile de filmare de la "Trăsniţii".
Cu ocazia zilei de naştere, sărbătorita a primit o mulţime de cadouri. O petrecere-surpriză, organizată chiar de soţul ei, Dan Lazăr, dar şi torturi care mai de care mai sofisticate! De toate acestea s-a bucurat, de ziua ei, focoasa brunetă Livia Taloi, actriţa care joacă în îndrăgitul serial de la Prima TV.
„Am avut parte de o aniversare de poveste!”, a mărturisit Livia, mai fericită ca niciodată.
La fel ca în fiecare an, actriţa care dă viaţă personajului Ema din sitcom-ul „Trăsniţii” şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de colegii de la Prima TV.
Astfel, bruneta a păstrat tradiţia şi a petrecut alături de „familia de la serviciu”, cum îi place să spună. Trăsniţii i-au pregătit o surpriză Liviei, un tort făcut de colegul Constantin Zamfirescu, alias "Gogoaşe", pe care au tronat la loc de cinste trei dintre personajele pe care actriţa le va interpreta în acest sezon al celui mai longeviv sitcom din lume.
„Livia este foarte pofticioasă şi aş fi vrut să-i fac tortul dintr-un strat de parizer şi un altul de cârnaţi de Pleşcoi, învelit cu şorici şi îmbibat cu ciorbă de burtă, ca să-i fac toate poftele. În cele din urmă, l-am făcut din amandină, iar pentru alegerea personajelor, am făcut şedinţă şi am căzut de acord asupra celebrelor Catwoman, Scufiţa Roşie şi Lara Croft. Şi pentru că trebuia să existe şi un element de spectacol, am ales să fac şi un porc la proţap”, a povestit Gogoaşe, amuzat.
Cele trei personaje feminine au fost făcute după chipul şi asemănare Liviei, însă misiunea „cofetarului” trăsnit nu a fost deloc uşoară. „Am muncit la tort aproape o săptămână, pentru că sunt personaje care necesită un anumit timp de uscare. Am lucrat la lupă cele trei chipuri, pentru că detaliile sunt foarte importante. O singură trăsătură poate schimba un chip feminin într-unul masculin”, a mărturisit Zamzu.
Pentru Livia surpriza dulce a fost una deosebită, fiind primul tort pe care colegul Zamfirescu îl face special pentru ea. „Eu ştiu că Gogoaşe este foarte talentat şi face nişte torturi senzaţionale, dar nu mă aşteptam să-mi facă mie unul. Au ales bine personajele. Sunt curioasă cine a avut ideea cu purcelul. Cu siguranţă a fost cineva care urmăreşte ce mănânc eu pe aici”, a povestit Livia Taloi.