De Dragobete, Florin Ristei oferă un cadou din inimă! VIDEO

25 februarie 2015 15:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Florin Ristei (24 de ani) oferă un cadou muzical tuturor celor care iubesc şi simt "fluturi în stomac" în acest an, de Dragobete!

“Doi cerşetori de iubire/ Când o să plec, eşti tot ce iau cu mine/ Ştiu că, într-o zi, vei lua totul de la capăt,/ Iar eu voi fi cu tine…”, – iată ce mărturiseşte Florin Ristei, în plină lună a iubirii, luna februarie!

Ascultă noua piesă a lui Florin - “Cerşetori de iubire”!

“Cerşetori de iubire”, cadou pentru toţi îndrăgostiţii

În luna iubirii, Florin Ristei şi trupa FreeStay fac o surpriză tuturor celor care ştiu să preţuiască iubirea pură, dincolo de cuvinte, dincolo de lucruri măreţe şi dincolo de promisiuni – “Cerşetori de iubire”. Chiar dacă în viaţă există momente când spunem că nu căutăm cu disperare iubirea, ne dorim încredere, timp, înţelegere şi căutăm toate modalităţile prin care să simţim iubirea. Pentru că atunci când iubim cu adevărat, suntem fericiţi...

De această dată, băieţii de la FreeStay schimbă registrul muzical şi lansează o baladă pop-rock “Cerşetori de iubire”, compusă de către Gabriel Huiban. În strânsă legătură cu mesajul romantic şi uşor melancolic, piesă este lansată alături de un lyric-video filmat în alb negru. “Ne-am gândit să facem un cadou muzical tuturor şi, pentru că iubim româneşte, surpriză noastră de Dragobete vorbeşte despre dragoste. Din suflet, pentru voi! Vă mulţumim că ne sunteţi aproape!”, a mărturisit Florin Ristei, solistul trupei.

Florin Ristei a devenit cunoscut datorită piesei “Dana”

Trupa FreeStay a luat naştere în urmă cu 2 ani, odată cu lansarea single-ului “Ea a fost Dana”, continuarea poveştii pe care Florin Ristei o spunea în urmă cu mulţi ani în piesă “Dana”, alături de trupa de puşti, “Amicii”. Din 2012 şi până acum, trupa FreeStay a concertat în sute de locaţii din România, a lansat single-ul “Criminal Mind”, cu care băieţii au participat în cadrul finalei Eurovision România, iar Florin, solistul trupei, e marele câştigător al emisiunii concurs "X Factor" România 2013, difuzată de Antena 1.

În 2014, trupa FreeStay a lansat single-ul “Altfel de magie”, compus în studiourile HaHaHa Production, cu un videoclip în care cei 6 membri ai trupei, spontani şi energici, intră într-un joc cu o strategie bine pusă la punct, în care iubirea are de spus ultimul cuvânt.

Mai multe