Decizia luată de anchetatori în cazul agresorului fiicei lui Enache

16 august 2014 11:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Libanezul Ali Kanaan, cel care a atacat-o pe Diana Enache cu un cuţit în apartamentul tatălui ei, este judecat pentru agresiune şi tentativă viol, informează România TV.

Anchetatorii au terminat cercetările în acest caz în 26 de zile, iar dosarul a ajuns pe masa magistraţilor la sfârşitul lunii trecute. Libanezul este acuzat de tentativă de viol şi agresiune. El se află în spatele gratiilor şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani, conform romaniatv.net.

Pe lângă explicaţiile pe care va trebui să le dea magistraţilor, acesta poate fi obligat să dea şi o sumă importantă de bani spitalului Floreasca, deoarece instituţia medicală s-a constituit parte civilă în acest dosar pentru a recupera cheltuielile cu spitalizarea Dianei Enache.

Imediat după ce a fost trimis în judecată, libanezul a contestat decizia magistraţilor în ceea ce priveşte arestul preventiv, însă această contestaţie a fost respinsă.

Diana Enache a fost atacată, pe 5 iulie, de către portarul blocului în care locuieşte. Se pare că adolescenta de 17 ani l-ar fi chemat pe acesta să o ajute, după ce a văzut că nu are curent electric. La panoul electric, libanezul ar fi început să o pipăie pe fată şi a sfârşit prin a o înjunghia.

Mai multe