Decizia şefilor după ce Răzvan a făcut scandal în avion
A scăpat ieftin! Răzvan Simion ( 34 de ani) a reușit să „zguduie” un întreg avion cu glumele lui deocheate, dar nu s-a ales decât cu o amendă de 200 de lei pentru deranjarea liniștii publice și cu un avertisment din partea șefilor de la Antena 1.
Răzvan Simion și Dani Oțil s-au dat în stambă în avionul cu care se deplasau, sâmbătă, de la Baia Mare la București. Cei doi matinali au petrecut bine la Festivalul Castanelor și au făcut show în avionul cu care călătoreau spre București, alături de Loredana și de alți artiști.
Dacă Dani a fost ceva mai temperat, Răzvan, aflat sub efectul unor licori bahice, a făcut glume proaste pe seama stewardeselor și i-a luat la rost pe călători. Impulsionat de reclamațiile primite, comandantul aeronavei a vrut să aterizeze la Sibiu, dar s-a răzgândit după ce Loredana a aplanat conflictul.
După ce aeronava a aterizat cu bine, prezentatorul tv a fost nevoit să dea explicații Poliției de Frontieră.