Decolteul Mădălinei Ghenea este amețitor. Cât de sexy s-a pozat bruneta

18 august 2017 9:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mădălina Ghenea amețește bărbații cu decolteul său. Bruneta nu a renunțat la pozele sexy nici după ce a devenit mămică și continuă să facă furori cu formele sale, în poziții care mai de care mai provocatoare.

Mădălina Ghenea nu se dezminte. Nu de puține ori a demonstrat că este o mămică nonconformistă și dezinhibată, iar ultimele sale fotografii de pe rețelele de socializare întăresc această realitate. Una dintre cele mai sexy brunete de la noi, dar și din străinătate, amețește orice bărbat cu bustul său generos pe care nu și-l ascunde, dimpotrivă, și-l etalează cu fiecare ocazie.

Conștientă de atuurile sale și de faptul că ele prind la public, iubita lui Matei Stratan nu ezită să-și impresioneze fanii, deloc puțini, cu fotografii în cele mai senzuale și incitante poziții. Cu cât te uiți mai mult la foografiile sale, cu atât îți vine mai greu să crezi că în urmă cucâteva luni a adus pe lume o fetiță.

Ghenea s-a fotografiat în apă, în una dintre cele mai sexy ținute pe care le deține garderoba sa. Decolteul său generos a  fost punctul de atracție al imaginii și nu puțini au fost cei care i-au dat zoom.

Ulterior acestei imaginii, bruneta a revenit cu încă două fotografii, de data aceasta pe uscat, însă nu a renunțat la ținuta sexy. Costumul de baie purtat pe sub plasă i-a venit de minune, croit parcă fiind pe formele apetisante ale sale.

Mai multe