Deea Maxer se descurcă singură cu bebelușa: «Dinu mi-a zis că nu se va trezi să schimbe scutece»
Deși unele mămici aleg să apeleze la ajutorul persoanelor specializate atunci când vine vorba de creșterea micuților lor, se pare că Deei Maxer nu prea îi surâde această idee. Chiar dacă a trecut prin clipe grele la nașterea celui de-al doilea copil al său, o fetiță pe nume Maysa, și ar fi avut toate motivele să ceară ajutorul unei bone, spre exemplu, având în vedere că avea nevoie să se recupereze după operația complicată de cezariană prin care a trecut, se pare că Deea reușește să se descurce singură atunci când vine vorba de sarcinile sale de mămică.
Deea și Dinu Maxer au devenit recent din nou părinți, de data aceasta și de fetiță, cuplul mai având împreună un băiețel pe nume Andreas. Deea a întâmpinat, din păcate, la nașterea micuței care a primit numele Maysa Maria și câteva probleme medicale, care l-au ținut pe Dinu cu sufletul la gură, însă în cele din urmă situația a revenit rapid la normal.
Deea Maxer nu vrea bonă pentru cei doi copii
Micuța Maysa Maria Maxer a venit pe lume în data de 18 octombrie, Deea alegând să nască puțin mai devreme, prin cezariană, la îndrumarea medicilor. Acum familia e în formă completă și foarte fericită, iar proaspăta mămică a povestit cum se descurcă cu creșterea micuței. Se pare că, în ciuda complicațiilor suferite, Deea nu a apelat deloc la ajutor în perioadă de recuperare postoperatorie, alegând să se ocupe singură de Maysa. Astfel, cei doi soți au ales să nu angajeze o bonă, iar mămica a povestit că Dinu i-a explicat de dinainte de venirea pe lume a fetiței lor că „nu se va trezi să schimbe scutece”, așa că toate sarcinile cad pe Deea, însă aceasta le acceptă cu bucurie.
Totuși, se pare că soția lui Dinu Maxer are din când în când parte de un ajutor „surpriză”, venit din partea băiețelului cuplului, Andreas. „Eu aveam emoții. Sunt mândră de Andreas, ne ajută. Cel mai frumos vis al meu s-a împlinit. Se implică mult, mă ajută la curățenie, abia așteaptă să vină de la școală ca să stea cu surioara lui”, a declarat Deea Maxer în cadrul unei emisiuni TV.
„Fac parte dintr-o familie de patru, mi-am dorit o fată și un băiat. E foarte dedicat Dinu, nu mă așteptam să fie atât de topit de Maysa. Noi am avut discuții lungi, mi-a zis dinainte că nu se va trezi să schimbe scutece. Suntem doar noi patru, am hotărât să nu mai implicăm pe nimeni în familie, n-avem bonă,” a mai spus Deea Maxer.