Deea Maxer și Oana Roman, petrecere comună pentru copiii lor! Andreas și Isa sunt născuți în aceeași zi
Familiile Oanei Roman și ale artiștilor Deea și Dinu Maxer s-au unit pentru a celebra ziua de naștere a copiiilor lor, născuți în aceeași zi. Isabela, fiica Oanei Roman și a lui Marius Elisei, și Andreas, fiul Deei și a lui Dinu, au fost în centrul atenției, fiindu-le organizată o petrecere pe cinste, într-un loc special destinat distracției celor mici.
Dacă până acum s-au sărbătorit separat, se pare că Isa și Andreas au devenit prieteni buni de ceva vreme, motiv pentru care cei doi micuți și-au petrecut aniversarea zilei de naștere împreună, împărtășind aceeași dată.
Vineri, 21 februarie, a fost o zi importantă pentru Deea și Dinu Maxer, care în urmă cu 9 ani deveneau pentru prima oară părinții unui băiețel. Cei doi i-au organizat celui mic o petrecere într-un local din Capitală, însă Andreas nu a fost singurul sărbătorit.
Familiile Maxer și Roman-Elisei au petrecut împreună de ziua copiilor lor
La petrecerea organizată au luat parte mai multe prieteni, dar și apropiați de-ai familiei, precum și rude. Deea și Dinu pregătit un tort așa cum micuțul și-a dorit, cu figurile lui preferate dintr-un joc de pe calculator.
Cealaltă sărbătorită nu s-a lăsat mai prejos, având, de asemenea, un tort special pregătit pentru ziua în care a împlinit 6 anișori. Ambii părinți i-au fost alături Isei pentru marele eveniment, iar Marius Elisei a fost surprins într-un moment adorabil tată-fiică, pupând-o pe micuță în timp ce toată lumea îi cânta „la mulți ani!”.
Cei doi sărbătoriți au purtat ținute extrem de cool pentru marea zi, Isabela optând pentru o rochiță roz accesorizată cu o bentiță cu urechi de pisicuță și o fundiță la gât din același set. Andreas a ales un tricou la modă, cu mâneci care imită tatuajele de pe mâni și o pereche de pantaloni negri, perfecți pentru joacă. Petrecerea a fost una extrem de reușită, iar zâmbetele au fost la ele acasă la eveniment, așa cum se poate observa în filmulețele și pozele publicate de către cele două familii pe rețelele de socializare.
„La mulți ani copil minunat! Ești soare, ești lumină, ești Răi și Paradis. Ești bucurie, înțelepciune, frumusețe, bunătate și seninătate! Ești tot ! Să fii sănătoasă și fericită și să ai noroc. Să rămâi dreaptă, bună, generoasă și demnă! Cel mai mare privilegiu al existenței mele este acela că îți sunt mamă!”, a scris Oana Roman în mediul online, alături de o poză a Isabelei.