Delia aproape a închis casa de bilete la mega concertul din Londra

19 noiembrie 2017 13:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

E forfotă mare la Indigo at O2 Arena, loc unde în doar câteva ore Delia îşi dă întâlnire cu fanii ei. Solista duce spectacolul "Psihedelia" la Londra, iar pentru acest show grandios pus în scenă de artistă s-au vândut aproape toate bileltele, deşi nu au preţuri deloc de neglijat. Cei care vor să o vadă pe cântăreaţa mai găsesc locuri doar în picioare.

O armată de oameni a dus Delia la Londra pentru concertul ei Psihedelia. În România, artista a depășit toate așteptările cu acest spectacol care s-a desfășurat trei zile la rând în această primăvară la Sala Palatului. După București, ”PsiheDelia” (4,5,6 martie) a plecat în turneu prin alte orașe, precum Alba-Iulia, Cluj, Slatina, Chișinău,şi a venit şi ziua cea mare când va urca pe scenă la Londra.

Cele mai bune bilete la Indigo at O2 Arena s-au vândut deja, deşi preţurile sunt cuprinse între 29, 15 şi 57, 35 lire. Câterva locuri au mai rămas în faţa scenei, în picioare şi pot fi achiziţionate contra sumei de 23, 45 de lire. 

Pentru PsiheDelia, au fost pregătite nu mai puțin de 400 de costume, atât pentru Delia, cât și pentru balet, invitați, figurație.

Echipa care a muncit pentru acest spectacol numără peste 300 de persoane. La finalul concertului, artista i-a lăsat pe spectatori muţi după ce s-a aruncat în gol de la 10 metri, într-o cascadorie periculoasă.

Mai multe