Delia, la Chișinău: «Am fost urmăriți de o mașină până acasă»
După ce a primit nu mai puțin de șapte premii la decernarea premiilor muzicale, Delia (33 de ani) a acceptat să cânte în concert la Chișinău într-o zi în care erau organizate numeroase proteste împotriva regimului oligarhic.
Din cauza protestelor organizate de moldoveni, atât artista, cât și membrii trupei ei au avut de suferit. Așa se face că, după ce susținut controversatul concert, cântăreața a avut parte de câteva incidente neplăcute. Nu numai că a fost urmărită cu mașina, dar unul dintre membrii trupei a fost atacat.
„Mi-ar plăcea foarte mult să înțelegeți că muzica nu e coordonată de politică. Concertul pe care l-am susținut ieri (6 septembrie, n.r.) la Chișinău a fost susținut în urma unui contract pe care mi l-am respectat. Nu sunt implicată politic nici în România, nic în Republica Moldova și nici nu voi fi. Muzica mea este despre iubire, iar un cântăreț care își respectă publicul, își susține angajamentele față de acesta. Vă înțeleg tristețea care vă apasă în aceste zile și mă simt obligată moral să vă calmez sufletele, tocmai din acest motiv mi-aș dori să nu vă mai vărsați amarul pe artiști.
Mi se pare trist și totodată periculos ca un artist să fie nevoit să facă o analiză a culiselor, când noi doar vrem să aducem bucurie oamenilor prin muzică. Ieri dimineață am fost urmăriți de o mașină până acasă, iar unul dintre instrumentiștii mei a fost atacat de către un protestatar prin metoda «pieing». Nu consider că prin muzica mea bulversez sau schimb în vreun fel scena politică, așa că mi-aș dori să se oprească aceste persecutări și să înțelegeți că poziția mea este departe de tot ce se întâmplă iîn aceste zile în Republica Moldova”, a povestit artista, printr-un mesaj publicat pe profilul personal de pe o rețeea socială.