Delia, lecţii de twerk de la o concurentă pe care a jurizat-o

16 septembrie 2017 14:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Din ipostaza de jurați, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac pot recunoaște deschis atunci când un concurent este atât de bun la ceea ce face încât poate să dea și lecții. Așa s-a întâmplat și în cazul solistei, care a furat meserie de la o profesoară de twerk (n.r. dans din fund).

Federica Lapondi, o profesoară de twerk din Italia, a reușit să provoace dezbateri aprinse în prima ediție iUmor, după ce le-a demonstrat talentele sale juraților. Iar dacă partea masculină a juriului s-a arătat foarte exigentă, Delia a fost cea care a încercat să le explice celor prezenți că twerk-ul nu este un stil accesibil oricui și a profitat chiar de ocazie pentru a primi câteva sfaturi de la profesoara Lapondi.

”Orice corp are frumusețea lui, iar twerk-ul este foarte solicitant, trebuie să știi ce mușchi să folosești și, mai ales cum, nu este deloc atât de simplu pe cât ar putea părea”, le-a explicat Delia lui Cheloo și lui Mihai Bendeac. Dacă a reușit să-i și convingă, telespectatorii vor afla în cel de-al patrulea sezon al emisiunii „iUmor”, difuzat începând de duminică (17 septembrie).

Mai multe