Delia, luată în colimator de şefii de la Antena 1. Juratei de la «X Factor» i s-a sugerat să facă show ca Mihaela Rădulescu, la «Românii au talent» EXCLUSIV

20 iulie 2015 23:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Noile reguli care vin din toamnă la show-ul “X Factor” (Antena 1) o vizează, se pare, și pe jurata Delia (33 de ani). Click! a aflat că producătorii i-au sugerat să fie mai provocatoare, mai tupeistă și mai activă, întocmai cum a fost diva Mihaela Rădulescu (45 de ani) la „Românii au talent” (PRO TV).

 Așadar, pe lângă showman-ul Horia Brenciu și rocker-ul Ștefan Bănică, Delia trebuie să-și intre și ea mult mai bine în rolul de bombă-sexy. Până atunci însă, solista se relaxează într-o vacanță în Bulgaria, căci treaba și-a făcut-o bine: are trei hit-uri în topuri, iar prestația ei din deschiderea concertului lui Robbie Williams a fost fără cusur. Audițiile pentru noul sezon “X Factor” au început pe 4 iulie, iar din toamna aceasta, pe lângă juriu, și publicul are un cuvânt de spus în deciziile finale.

Mihaela Rădulescu a provocat scandal după scandal la "Românii au talent"

Prezenţa Mihaelei Rădulescu la juriul "Românii au talent" nu a trecut neobservată, cum era de aşteptat. Diva de la Monaco s-a făcut remarcată prin momente controversate, care au provocat scandal după scandal. A sărutat un concurent pe gură, altuia i-a pipăit fundul, apoi s-a tăvălit ca o mâţă în călduri prin făină. Însă, lată a făcut-o după ce a  jignit două gimnaste, pe motiv că-s prea dolofane. 

Comportamentul Mihaelei a ajuns în atenţia CNA: "Ori momentele respective să nu mai apară înainte de ora 23.00, ori să reprogrameze emisiunea la ora la care se încadrează în normele audiovizuale şi difuzarea acelor secvenţe nu mai reprezintă o încălcare a legii", a spus Răsvan Popescu. 

Fosta membră CNA, Narcis Iorga, a fost mult mai drasctică: "Gesturile Mihaelei Rădulescu n-au loc într-un show de familie, cum e «Românii au talent», unde participă şi concurenţi minori şi, implicit, are mulţi telepectatori minori".

Mai multe