Delia Matache împlineşte 36 de ani! Îţi mai aminteşti cum arăta când era în N&D?
Delia Matache are motive de bucurie, iar astăzi, 7 februarie, sărbătoreşte împlinirea vârstei de 36 de ani. Este una dintre cele mai iubite artiste autohtone, susţinând concerte la care participă mii de oameni.
Delia a cochetat încă de mică cu muzica, absolvind Liceul de Muzică Dinu Lipatti, unde a studiat flautul şi pianul. În perioada 1999-2003, artista a făcut parte din formaţia N&D, alături de care a cunoscut succesul pentru prima dată. Ulterior, trupa s-a destrămat, iar cântăreaţa a decis să se concentreze pe construirea unei cariere solo.
Munca sa a dat roade, iar albumele "Pe aripi de vânt" şi "Deliria" sunt foarte apreciate de public. Exceptând activitatea muzicală, Delia este membrul mai multor jurii din cadrul unor concursuri de talente, precum "Iumor" şi "X Factor".
Din punct de vedere personal este o femeie cât se poate de împlinită. Este căsătorită cu Răzvan Munteanu din anul 2012, dar nu se gândeşte să devină mamă. Mai mult decât atât, este iritată la culme ori de câte ori cineva o întreabă când va aduce un micuţ pe lume.
”Treaba cu copilul mă enervează cam la fel de mult pe cât îi deranjează imigranții pe extremiștii de la noi. Acum recunosc că nu a fost mereu aceeași temă. Acum ceva vreme era: «tu când te măriți că trece timpul și o femeie nemăritată nu e o femeie împlinită». Înainte de asta era: tu când îți faci o carieră serioasă, ce e cu muzica asta, că doar nu se câștigă cine știe ce din ea și o femeie fără o carieră serioasă nu e o femeie împlinită”, a declarat artista cu ceva vreme în urmă.
Totuşi, există în viaţa Deliei un bebeluş care reuşeşte să îi aducă zâmbetul pe buze. Este vorba despre fiica surorii sale mai mici, care a devenit mamă la sfârşitul anului trecut. Vedeta este o mătuşă mândră şi nu ratează nici o ocazie de a o fotografia pe cea mică.