«Delia şi-a băgat sora mai mică în maşina de spălat»

11 august 2016 21:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Delia Matache (34 de ani) este una dintre cele mai explozive vedete. Însă, jurata de la “X-Factor” și-a dezvoltat calitățile de divă excentrică și zvăpăiată încă din copilărie, când îi făcea zile fripte mamei sale.

Gina Mocanu a făcut dezvăluiri incredibile despre copilăria vedetei:  „Pe Delia am bătut-o, și asta îmi reproșează cel mai des. Nu pot să spun eu câte făcea, Delia era un copil zvăpăiat.  Făcea trăsnăi mari, a fost nebunatică de mică și rebelă” a mărturisit mama artistei, la Antena Stars. Mare parte din șotiile pe care le făcea Delia o implicau și pe sora artistei: „A băgat-o pe Oana în maşina de spălat, dar asta nu-i nimic. Nu s-a inventat vreo corecţie pentru Delia!”.

Însă cu toate acestea, cele două surori se înțeleg bine: “Cu surioara ei este ca o mamă care-i îndrumă fiecare pas și din fericire asta mică o ascultă”. Mama Deliei este la fel de mândră și de Răzvan, soțul solistei, despre care spune: „Este genul de ginere pe care și-l dorește orice soacră. Mai mult decât atât, Răzvan îi conduce brandul și este ca o cloșcă, o ocrotește, îi dirijează drumul, este soțul ideal”. Singurul regret al mamei Deliei este că încă nu a devenit bunică: „Mi-aș dori ca Delia să facă un copil, dar ea decide când”.

Mai multe