Delia şi-a mutat soacra şi mama sub acelaşi acoperiş
Vor să aibă părinţii aproape, aşa că Delia şi soţul ei, Răzvan Munteanu, au hotărât să-i aducă pe cei care le-au dat viaţă sub acelaşi acoperiş. Astfel, cele doua cuscre, Ioana şi Gina, se gospodăresc împreună într-o vilă cochetă, cu piscină, la 23 kilometri distanţă de Bucureşti.
Crăciunul şi Revelionul vor fi întâmpinate cu foarte multă veselie de cântăreaţa Delia şi soţul ei, afaceristul Răzvan Munteanu. Şi asta pentru că, după îndelungi discuţii, au reuşit să-i mute lângă Bucureşti pe părinţii lui Răzvan, care locuiesc de zeci de ani la aproape 300 de kilometri distanţă, în Târgu Jiu.
De la începutul lui decembrie, Ioana şi Ion Muntean stau într-o căsuţă cochetă, cu piscină şi terasă, în Baloteşti. Nu a fost deloc uşor să-şi lase ditamai gospodăria şi agoniseala de-o viaţă şi, dintr-o dată, să se obişnuiască cu viaţa la Capitală. Totuşi, socrii Deliei nu au vrut să pună definitiv lacătul pe casa din provincie.
”Avem grădină, pomi fructiferi, vie, doi porci şi am mai rămas cu 30 de păsări din cele 80. Noi suntem obişnuiţi să avem grădini cu legume, să punem sute de conserve, aşa că vom locui în Bucureşti doar pe perioada iernii. Din primăvară plecăm la Târgu Jiu. Deocamdată, este o persoană care se îngrijeşte de gospodărie, iar noi vom merge acolo la două săptămâni. Spre exemplu, acum trebuie să tăiem porcul, aşa că vom fi acolo”, a declarat soacra Deliei, pentru Click! Şi, ca să nu se simtă singuri, sub acelaşi acoperiş va locui şi mama Deliei.
”Părinţii lui Răzvan sunt oameni deosebiţi. Ne înţelegem foarte bine şi mă bucur că au venit mai aproape de noi. Voi locui şi eu cu ei, însă după ce termin cu spectacolele de Sărbători, pentru că e destul de greu cu drumul”, ne-a spus mama Deliei.
Gina se înţelege foarte bine cu cuscrii, iar acest lucru se poate vedea şi din imaginile în care împodobesc bradul. Cele două soacre se distrează de minune în timp ce agaţă globurile în brad. Totuşi, de Revelion, nu o vor avea pe Delia lângă ei, pentru că artista trebuie să susţină mai multe concerte, inclusiv la Palatul Parlamentului.Mama Deliei şi-a părăsit iubitul infidelDe mai bine de zece ani, Gina Matache, mama Deliei, avea o relaţie cu Jan Mocanu, cel care o acompania la acordeon în spectacole. Cei doi au fost căsătoriţi, dar au continuat relaţia şi după divorţ. În iunie, cei doi s-au separat definitiv, dar anunţul a fost făcut abia în urmă cu două zile: “Ne-am despărţit de şapte luni. Între timp, el s-a însurat cu o femeie care are un copil. Nu mai mergeau treburile între noi, dar am stat că aveam părul alb în cap. Nu avem avere, nu avem case, ce să împărţim? Poate, praful de pe tobă! Ne-am spus «La revedere şi pa!». Fiecare cu neamul lui, eu, cu al meu, el, cu al lui”, ni s-a confesat Gina Matache.