Delia şi Corina, parada modei pe Vârful Omu

1 septembrie 2017 20:54
Ultima actualizare:
Delia a purtat o cagulă, iar în mână avea o mască-accesoriu, de 600 de lei

Prieteniile dintre vedete sunt de multe ori precum stelele căzătoare: rare şi se sting repede. Dar iată că Delia (35 de ani) și Corina (37 de ani) contrazic toate pronosticurile și se înțeleg de minune.

Cele două sunt mari amatoare de drumeții montane, iar recent au mai făcut o escapadă pe crestele Bucegilor. Asta la doar câteva zile după ce Corina s-a dat în spectacol la răsărit, în stațiunea Vama Veche, dansând haotic în valuri.

Corina și Delia sunt mari amatoare de drumeții

Astfel, echipate corespunzător, fetele au escaladat Vârful Omu, Vârful Bucura, al doilea ca înălțime din masivul Bucegi (2.503 m), dar au cam pierdut noțiunea timpului și le-a prins înserarea pe munte.

În weekend, Corina a făcut show în Vamă

Au și ținut să ne arate, pe Instagram, că la ora 20.30 erau doar 6 grade pe platoul Bucegi. Delia și-a luat cu ea și un accesoriu inedit pentru ședințele foto, un colier masiv, etno, numit “Masca Lăcrămioara”, care costă aproape 600 de lei.

Mai multe