Delia și Cruduța au ajuns „vedete” și la tribunal
Mai multe vedete autohtone au fost executate pe bandă rulantă, pentru că nu-și plătesc amenzile.
Chiar dacă maşinile pe care le conduc valorează zeci de mii de euro, tot mai multe vedete ajung să fie executate silit pentru sume derizorii. Și asta pentru că „uită” să-și plătească rovinieta, dar şi amenzile luate. Iar asta li se întâmplă tot mai des Deliei și Cruduței.
Luna și cererea, așa o ține de ceva vreme Daniela Crudu (25 de ani). Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a solicitat în ultimele luni, de mai multe ori, executarea silită a brunetei. Ultima executare a fost admisă de Judecătoria Sectorului 5 chiar la mijlocul acestei luni. Iar Daniela Crudu ia de la evenimente sume cuprinse între 500 şi 1.000 de euro, iar de la televiziuni cere şi câte 3.000 de euro.
Și Delia Matache (32 de ani), care şi-a îmbogăţit de curând colecţia de maşini cu încă doi bolizi în valoare totală de 120.000 €, se numără printre rău-platnici. Luna trecută, cântăreața a fost executată silit de CNADNR. Iar asta s-a întâmplat la doar două luni de când tot magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au admis irevocabil cererea înaintată de autoritatea care are, printre alte sarcini, şi supravegherea şoferilor care circulă pe drumurile naţionale, din punct de vedere al plăţii rovinietei. „Nu ştiu nimic de executare. E posibil să fi circulat, la un moment dat, fără rovinietă, dar plătesc de fiecare dată amenzile şi asta e”, ne-a declarat atunci Delia. Ea este una dintre solistele cu cel mai bun tarif pentru un concert, de 2.500 € pe spectacol. Apoi, ca jurat la emisiunea „X-Factor” (Antena 1), mai încasează alte câteva mii de euro lunar. Şi soţul ei, Răzvan Munteanu, contribuie serios la bugetul familiei, fiind patronul a două cluburi de fiţe din Capitală.
Și actriţa Magda Catone (56 de ani) a ajuns în atenţia autorităților după ce a ieşit la plimbare fără să achite taxa de drum. Şi nici ea nu stă prost cu banii, câştigând mii de euro din reclamele la detergent şi din piese de teatru, însă tot s-a eschivat de la plata taxei de drum.
Cât costă rovinieta
Pentru un autovehicul categoria A, rovinieta costă 3 € pentru 7 zile, 7 € pentru 30 de zile, 13 € pentru 90 de zile şi 28 € pentru un an. Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Pentru autoturisme, aceasta e cuprinsă între 250 şi 500 de lei.