Delia și soțul ei îl nășesc pe Cotabiță. Ce ținute au ales
Zi mare pentru Gabriel Cotabiță. Cu trei săptămâni înainte de a împlini 61 de ani, a ales să intre în biserică alături de Alina, cea cu care s-a căsătorit civil în 29 septembrie. Cei doi și-au jurat credință veșnică în fața duhovnicului lor, în prezența familiilor și a prietenilor.
Nașii cuplului sunt Delia și Răzvan Munteanu, buni prieteni de-ai lui Gabriel Cotabiță. Cântăreața a ales o ținută special pentru rolul pe care l-a îndeplinit cu drag și emoție. O rochie aurie, cu paiete și pietre, la care a accesorizat inele masive. Vedeta a ales să poarte părul coafat în bucle lejere și o împletitură.
Și soțul ei a fost atent la ținută. În clipul de câteva secunde publicat de blondină pe contul său de Instagram, Răzvan este surprins cum își aranjează cămașa și costumul, la care și-a pus papion.