Deliei Barbu i-a revenit vocea înainte de Paște!
20 aprilie 2019 20:16
Vedete românești
Ultima actualizare:
Solista Delia Barbu (33 de ani) a încheiat recent înregistrările pentru noul ei album „Sunt mândruţă din Istverna”. La doar câteva ore distanță, ea a răgușit brusc și timp de câteva zile nu a putut vorbi absolut deloc, păstrând legătura cu cei dragi prin sms:
„Am rămas fără voce, imediat după ce am înregistrat piesele împreună cu Fraţii Advahov şi Niciulina Stoican. Apoi, până a ieşit albumul, mi-a revenit vocea, iar eu cred că e un semn divin care a venit la momentul potrivit, înainte de Paşte. Pot să spun că am plâns o zi întreagă de fericire când am avut în mână albumul cu cele 15 melodii dragi mie, şi când am aflat că s-a vândut ca pâinea caldă”, ne-a mai povestit interpreta.