Denisa de la Bambi a venit cu iubitul la film, ''călare'' pe motor
Denisa de la Bambi e mai îndrăgostită ca oricând de noul ei iubit, pilotul de curse Cătălin Cazacu. Bruneta se afișează peste tot cu tânărul în brațele căruia și-a găsit alinarea după divorțul de medicul Cornel Brotac.
Denisa Tănase a venit marți seară la avanpremiera filmului ''Mecanicul 2'', împreună cu partenerul ei de viață și alte vedete, dar și alături de sora ei, Raluca, care purta un accesoriu extravagant pe cap.
Fericiți și zâmbitori, cei doi îndrăgostiți nu s-au dezlipit unul de celălalt toată seara, oferind detalii despre relația lor celor care s-au strâns să admire motocicleta lui Cătălin. Sportivul a ales să își etaleze superbul motor chiar în holul cinematografului din mall Băneasa. Cătălin și Denisa au fost nevoiți să se urce pe bolidul scump cu două roți, care avea inscripționat numele posesorului.
Printre cei care au fost prezenți la film s-au numărat și Lora cu iubitul, Oana Roman cu soțul, Claudia Pavel, băieții de la trupa Maxim, Adina Buzatu cu fiica sa și Carmen Negoiță.