Denisa de la Bambi, cu părinţii la Paris

20 iulie 2019 22:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

De când nu aţi mai mers într-o vacanţă cu părinţii? Probabil de când eraţi copii. Majoritatea dintre noi, odată ce „părăsim cuibul” şi ne facem propriile familii, ne vedem părinţii doar în vizite, de Sărbători.

Nu la fel procedează fetele din trupa Bambi, Raluca şi Denisa. Chiar dacă au iubiţi, afaceri, concerte şi sunt mereu pe fugă, nu uită de mami şi tati. Cel puţin o dată pe an pleacă împreună cu ei, în vacanţă.

„Noi suntem şi în viaţa de zi cu zi foarte apropiate de părinţi, dar aceste vacanţe cu siguranţă ne fac bine. Mergem cam o dată pe an, dar fără să fie neapărat un ritual, nu urmăm cu sfinţenie vreo regulă. Pur şi simplu, dacă avem ocazia, nu o ratăm”, spune Denisa Tănase. În această vară a fost rândul ei să-şi ia părinţii de mână şi să se plimbe printr-un oraş străin. Au ales Parisul pentru că Denisa a trebuit să petreacă acolo nu  mai puţin de 16 zile. „Am fost să fac nişte cursuri de parfumerie, căci de un an am un business cu parfumuri. Am vrut să descopăr personal cât mai multe arome în starea lor pură, să învăţ şi partea de laborator, de la developare produs până la cum să-l creezi. Am învăţat inclusiv partea de chimie, marketing, istoria parfumului. În primele 10 zile a stat cu mine iubitul meu, Mircea, după care s-a întors la Bucureşti, că mai avea treabă. I-au luat locul mama şi tata, care au stat cu mine 6 zile”, povesteşte artista. 

Chiar dacă în timpul săptămânii era la cursuri de dimineaţa până seara, sfârşitul zilei şi weekendurile erau destinate plimbării cu părinţii. Au vizitat grădinile Versailles, au văzut focurile de artificii şi parada de Ziua Franţei, seara mâncau la restaurante şi făceau plimbări lungi prin tot oraşul. „M-am simţit din nou copil, alături de părinţi şi, pe de altă parte, parcă ei erau copiii mei, căci eu le arătam locuri, aveam grijă de ei... M-am simţit minunat să-i văd cum se bucură. Eu mai fusesem la Paris, acum a fost a treia oară. Este oraşul meu preferat, după Dubai”, mai spune Denisa de la Bambi. Între timp, sora ei, Raluca, a rămas în Bucureşti, fiind ocupată cu un proiect de fashion.

Mai multe