Detaliul pe care Marinela Nițu a vrut să-l ascundă când a pozat goală
Fosta iubită a ”Luceafărului huilei” s-a dezbrăcat de haine în paginile revistei Playboy, în 2000, dar a refuzat să se dezbrace și de secrete. Fostul șef al publicației, Dan Silviu Boerescu, a dezvăluit cum au decurs negocierile cu Marinela Nițu.
Când s-a despărțit de Miron Cozma, la începutul lui 2015, după 12 ani de relație, invocând ”diferenţe de spirite, de idealuri”, despre Marinela Nițu se știa că are 43 de ani. Cam puțin, dacă ar fi să judecăm după declarațiile fostului șef al Playboy România, revistă în care Marinela a apărut goală în 2000.
„Marinela Niţu nu voia să-mi arate buletinul la semnarea contractului, întrucât nu-şi dorea să aflu ce vârstă avea (un pic peste 30 de ani). Îşi închipuia că eu nu voi mai semna contractul când voi afla vârsta reală. Am rugat-o să-şi facă un cont bancar în care să-i virăm banii. De emoţie, când m-a sunat, mi-a spus numărul contului, însă a uitat numele băncii şi a încercat să-mi explice... cum se ajunge la bancă", a declarat Boerescu într-un interviu mai vechi pentru Click!
Vedeta a avut grijă să șteargă urmele trecerii timpului de pe chip cu ajutorul chirurgiei estetice, așa că doar ea ar mai putea spune cu exactitate câți ani are.