Diana Bart este dezamăgită de cumpărăturile online
Shoppingul pe Internet are avantaje şi dezavantaje, prin urmare şi vedete s-au împărţit în două: unele îl adoră, altele îl ignoră.
Diana Bart spre exemplu, prezentatoarea emisiunii Click! de la Prima TV, are o garderobă bogată. Majoritatea lucrurilor şi le cumpără din magazine, după ce le vede, pe atinge, le probează. E altceva faţă de Internet, unde trebuie să te ghidezi doar după o poză. „Prefer cumpărăturile pe Internet doar pentru pantofi şi genţi. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, o achiziţionez de la magazinele din oraş, pentru că am păţit-o de câteva ori în online. Şi nu doar cu hainele am avut probleme, în sensul că una scria în prezentare şi alta am primit. Ci şi cu accesoriile. Am făcut comandă online pentru o pereche de ochelari de soare şi am avut neplăcuta surpriză să constat că nu sunt originali. Mi-am dat seama după cum erau ambalaţi”, spune Diana.
Livia Graur, încântată de cumpărăturile pe internet
Pe de cealaltă parte, colega ei de la Prima TV, prezentatoarea jurnalului Focus, Livia Graur, este foarte încântată de avantajele cumpărăturilor din faţa calculatorului pentru că, spune ea, economiseşte timp şi găseşte lucruri mult mai ieftine decât în magazinele noastre. „Sunt o împătimită a cumpărăturilor, recunosc. Câteodată, să fac shopping este o terapie. Pentru că nu găsesc mereu mărcile favorite în magazine, sau preţurile sunt umflate, intru eu pe câteva site-uri din străinătate de unde îmi iau frecvent haine, pantofi şi genţi”, mărturiseşte Livia.