Diana Bart se mărită după doar şapte luni de relaţie! Ce nu ştiai despre viitorul soţ al prezentatoarei "Click!"

5 august 2015 14:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Bat clopote de nuntă pentru Diana Bart (33 de ani)! Prezentatoarea emisiunii "Click!" de la Prima Tv a fost cerută în căsătorie şi se pregăteşte să îmbrace rochia de mireasă. Senzuala brunetă a fost luată prin surprindere de iubitul ei Mihai Dumitrescu, bărbatul alături de care trăieste o frumoasă poveste de dragoste de la începutul anului. Vestea că Diana Bart se mărită a venit tocmai de la Roma, acolo unde vedeta a primit inelul de logodnă.

Prezentatoarea emisiunii „Click!” de la Prima Tv, Diana Bart, trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de alesul inimii ei, Mihai Dumitrescu, un tânăr afacerist. Cei doi se iubesc de şapte luni, însă asta nu i-a împiedicat să facă paşi importanţi în relaţia lor şi să îşi dorească să o oficializeze. Vedeta a fost cerută în căsătorie luni seară (3 august), iar bruneta a spus «da» într-un decor de poveste. 

Diana Bart se află într-o vacanţă romantică în Italia. Invitată la Roma, la o cină romantică cu şampanie, bruneta s-a dezmeticit târziu, astfel că iniţial nu a avut nici cea mai mică idee că tot decorul de poveste a fost creat special pentru cererea în căsătorie.

Diana Bart se mărită. Bruneta a fost cerută de soţie într-o escapadă romantică 

Luna august a debutat cu mari emoţii pentru Diana Bart şi va continua în acelaşi stil. Nici bine nu a ajuns în vacanâa din Italia că a primit inelul de logodnă, apoi a luat pas toată partea de nord-vest. A zburat cu o cursă aeriană până în Milano, iar de acolo a închiriat o mașină și a vizitat Genova, Florența, Roma, Napoli şi Coasta Amalfitană. Săptămâna viitoare, bruneta se va întoarce pe micile ecrane, la emisiunea Click!, iar peste două săptămâni, Diana Bart va împlini 34 de ani, motiv pentru vedeta Prima Tv să sărbătoarească din plin.  

Diana Bart se mărită. Cine este bărbatul care a cucerit-o 

Prezentatoarea emisiunii „Click!” de la Prima TV și-a găsit fericirea după ce în toamnă a trecut printr-un divorţ. Vedeta a uitat de toate problemele în amor din trecut. Viitorul soţ al Dianei este un tânăr de 34 de ani. Nu se învârte în cercurile mondene. El deține o firmă de consultanță imobiliară. Diana și Mihai se cunoşteau din vedere de ceva timp, pentru că s-au întâlnit de câteva ori prin oraș. De la începutul anului, cei doi sunt de nedespărțit şi se iubesc cu pasiune, iar acum urmează nunta. "Suntem împreună de mai bine de jumătate de an și este omul perfect, care a apărut atunci când trebuia în viața mea", a declarat Diana Bart pentru Click!. 

Diana Bart se mărită. Bruneta va îmbrăca pentru a doua oară rochia se mireasă

În primăvara anului trecut Diana Bart a divorțat de Adrian Geoţoiu, după numai doi ani de mariaj. Cei doi trăiau separat de un an şi, într-un final, şi-au dat seama că cel mai bine ar fi să o ia pe drumuri separate. În 2012, vedeta de la Prima TV a fost luată de val şi a spus marele “Da” după numai trei luni de relaţie. Poate şi asta a contribuit la ruptură. Deşi a trecut printr-un mariaj eşuat, Dianei Bart nu îi este teamă să îmbrace din nou rochia de mireasă.  

Bruneta s-a născut la Cluj, la 20 august 1981. Încă din copilărie şi-a dorit să devină prezentoare. După aproape şapte ani, a fost angajată că prezentatoare, la o televiziune de ştiri, iar mai apoi a devenit gazda emisiunii "Click!" alături de Alexandru Constantin.

Mai multe