Diana Bart vrea nuntă şi botez cu 300 de invitaţi
21 martie 2017 22:10
Vedete românești
Ultima actualizare:
Prezentatoarea emisiunii “Focus Magazin”, difuzată la Prima TV de luni până joi, de la 23.45, s-a căsătorit civil weekendul trecut.
Vedeta Prima TV, Diana Bart (35 de ani), a făcut acest pas într-un cadru intim, iar invitaţi la fericitul eveniment au fost doar rudele apropiate, părinţii, mătuşile şi verişoarele vedetei.
Evenimentul a avut loc la Primăria Sectorului 1, unde Diana a spus “DA” iubitului ei Mihai Dumitrescu. Vedeta e însărcinată în 8 luni, urmând a aduce pe lume o fetiţă.
“Ne-am dorit să fie lângă noi persoanele din familie pentru că avem de gând să facem o nuntă şi botez cu peste 300 de invitaţi. Atunci vor fi alături de noi şi colegii, dar şi mulţi dintre prieteni”, ne-a spus Diana.