Diana Dumitrescu a pozat în costum de baie, însărcinată în aproape 9 luni! Ce bine arată vedeta!
Diana Dumitrescu este o graviduță fericită și fără prea multe probleme specifice sarcinii, dacă e să ne luăm după imaginile pe care viitoarea mămică le publică pe rețelele de socializare, din vacanțe, în care are zâmbetul până la urechi.
De când a aflat că va deveni mamă pentru prima oară, actrița radiază de fericire și nu ezită să le dea de înțeles și admiratorilor ei că trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa.
Vedeta este în prezent însărcinată în 35 de săptămâni, momentul în care își va strânge bebelușul în brațe fiind extrem de aproape. Până atunci însă, Diana se relaxează în vacanțe alături de soțul ei, Alin Boroi, care este atent să imortalizeze clipele frumoase petrecute împreună.
Diana Dumitrescu s-a lăsat fotografiată în costum de baie, în aproape 9 luni de sarcină și putem spune că viitoarea mămică este într-o formă de zile mari! Dacă nu ar fi existat burtica proeminentă, având în vedere sarcina avansată, nici n-ai zice că aceasta ar fi însărcinată, dat fiind faptul că nu a acumulat prea multe kilograme în timpul acestei perioade.
Ce sex are bebelușul Dianei Dumitrescu
Diana a fost mireasă pentru a doua oară în luna septembrie a anului trecut. Vedeta s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii restrânse și ferite de ochii curioșilor cu Alin Boroi, purtând o rochie de mireasă spectaculoasă. Actrița a mai fost căsătorită cu producătorul Ducu Ion, însă relația lor s-a destrămat după ceva vreme. Vedeta a dezvăluit în cadrul unei emisiuni TV și ce sex are viitorul ei bebeluș. „Da, e băiat. Sperăm că se menține băiat până la nouă luni! Voiam să țin asta pentru noi și am zis că nu spun”, a afirmat Diana Dumitrescu recent.
„Eu îmi doresc un copil fie sănătos iar el îşi doreşte un băiat, ca orice bărbat. Am aşteptat 10 ani să rămân însărcinată. Părinţii sunt în culmea fericirii. Eu mai am o nepoţică dar părinţii lui (ai soțului n.r) vor fi bunici pentru prima dată. Sunt mai agitată şi mai nervoasă, dar majoritatea zilelor mă odihnesc. Nu mănânc pentru doi dar mănânc de toate. Deja am luat 5 kilograme”, povestea Diana Dumitrescu la Pro TV, explicând câte kilograme a acumulat pe timpul sarcinii.