Diana Dumitrescu şi-a luat bolid de 80.000 €, după nuntă
În luna septembrie, Diana Dumitrescu (35 de ani) s-a măritat cu afaceristul Alin Boroi. Au avut parte de o nuntă fastuoasă, cu un dar pe măsură, căci se pare că din banii strânşi Diana și-a cumpărat o mașină superbă.
Dacă înainte actrița conducea un Fiat Abarth, de 25.000 de euro, iată că de puțin timp fosta actriţă de telenovele șofează un Range Rover al cărui preț este pe puțin 80.000 de euro. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe sexoasa blondină la un restaurant situat în zona Televiziunii Române, unde a luat masa împreună cu o puştoaică extrem de simpatică. Au petrecut acolo în jur de o oră, apoi Diana s-a urcat la volanul noului bolid și a plecat acasă. Diferenţa între cele două maşini este uriaşă şi din punct de vedere financiar, dar şi ca gabarit. Delicatul Fiat Abarth abia dacă ajunge la 1.000 de kilograme, în timp ce uriaşul Range Rover cântăreşte aproape 2,5 tone.