Diana Enache a făcut show alături de colegii tatălui

15 aprilie 2018 19:45   Vedete românești
Ultima actualizare:

“Așchia nu sare departe de trunchi!” este o zicală care i se potrivește de minune Dianei (21 de ani), fiica lui Adrian Enache (51 de ani). Asta pentru că fata celebrului artist, dar și om de televiziune, a ajuns să muncească cot la cot cu celebrul ei tată.

Weekendul trecut, frumoasa tânără a fost prezentă în Germania, unde a cântat la un restaurant de lux, alături de colegii tatălui său: solista de folclor Laura Lavric (71 de ani) și solista de muzică uşoară Anca Țurcașiu (47 de ani). Însă, pe lângă talentul muzical, Diana Enache a preluat de la tată și mișcările scenice, căci pe ring este ca argintul viu. Invitaţii din local au fost pur şi simplu cuceriţi şi i-au adresat Dianei numai complimente.

Tânăra are mare grijă şi de aspectul fizic, căci în ultima vreme şi-a schimbat culoarea părului de mai multe ori şi a încercat tot felul de stiluri vestimentare.

“Așchia nu sare departe de megastar”, “Bravo, felicitări!”, sunt doar câteva dintre mesajele primite de Diana pe pagina sa de Facebook, după ce a publicat o imagine alături de colegele de breaslă ale tatălui ei.

Mai multe