Diana Matei cântă pentru copiii cu paralizie cerebrală
Este extrem de emotivă şi iubeşte copiii. Diana Matei a fost sensibilizată de cazurile unor copii răpuşi de boală, astfel că nu a rămas indiferentă. Alături de invitaţii săi Proconsul, Hara şi Mihai Mărgineanu, vor susţine joi (5 februarie), de la ora 20.00 concertul „Artişti mari pentru suflete mari”.
Diana Matei este cea care a pus bazele acestui spectacol, dorind să ajute copiii din organizaţia Asociatiei Umanitare Marta Maria. „Am aflat povestea Martei prin intermediul unei prietene care mi-a arătat tricourile realizate de mama micu-ei, Adela Antoniu. Acestea au imprimate desenele minunate ale fetiţei, pe care mama sa le-a interpretat în maniera proprie. Am aflat mai apoi că acest copil suferă de paralizie celebrală şi că asociaţia care îi poartă numele ajută mai mulţi copii cu nevoi speciale”, a povestit Diana.
Solista cântă muzică de petrecere
Impresionata de povestea Martei, Diana Matei a dorit să ştie care sunt necesităţile acestor copii cu nevoi speciale şi cum ar putea să îi ajute. „Cei mici trebuie să primească adesea ajutor specializat, din afara ţării pentru realizarea terapiilor de care au nevoie în astfel de situaţii. Aceste proceduri sunt extrem de costisitoare, aducând uneori cheltuieli lunare de mii de euro. Astfel, am decis ca, alături de artişti dragi mie, să oferim un spectacol în cadrul căruia oamenii să poată ajuta Asociaţia Umanitara Marta Maria”, spune solista.
Pe scenă, alături de Diana, vor urca Proconsul, Mihai Mărginenu şi trupa Hara, iar prezentatorul evenimentului va fi Alexandru Constantin.