Dieta actorului Eugen Cristea: «Mă simt ca la 20 de ani»
S-au împlinit trei ani de când Eugen Cristea, nemulţumit de rezultatul unor analize, s-a dus la nutriţionist să facă o schimbare în stilul său alimentar. S-a ţinut de treabă, iar schimbarea s-a văzut. Actorul a mai slăbit şi se simte „ca la 20 de ani”.
Mesele uşoare, sănătoase şi regulate sunt secretul dietei lui Eugen Cristea. Mănâncă din două în două ore. Ziua o începe cu o salată formată din roşie, castravete şi ardei gras, sau brânză de vaci sau ou fiert. Gustarea de la ora 11.00 e compusă dintr-un iaurt sau chefir cu o felie de pâine de secară, prânzul îl ia la ora 13.00, când mănâncă orez cu ciuperci sau supă de dovlecei sau de legume sau mămăliguţă cu brânză.
Următoarea gustare e compusă dintr-un fruct (kiwi sau măr), iar cina din orez cu ciuperci sau salată sau peşte. „Pe la ora 21.00, dacă mai am vreun spectacol seara şi mi se face foame, mai mănânc un chefir. Respect cu stricteţe acest regim. În orice caz, eu niciodată nu am făcut excese, ca dovadă că încă mă ţin pe picioare, la 63 de ani”, spune actorul.
Mai mult decât atât, cunoaşte o mulţime de remedii pe bază de plante, bea multe ceaiuri şi niciodată alcool. „Sunt îndrăgostit de ceaiuri, am băut toată viaţa. Îmi place să le combin, să descopăr arome, culori... Chiar şi când plec în turnee sunt cu termosul după mine. E un mod de a trăi”, adaugă el.
La loc de cinste este ceaiul din teci de fasole, un bun reglator al glicemiei. Dar are în casă o adevărată colecţie – de afine, trei fraţi pătaţi, coada calului, codiţa şoricelului, gălbenele, rostopască, sunătoare etc. „Ce să fac, vreau să mor sănătos”, râde simpaticul actor.