Din vacanță, pe patul de spital! Andreea Marin se pregătește de o intervenție chirurgicală

12 septembrie 2018 20:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce s-a bucurat de o vacanță prelungită pe timpul verii, Andreea Marin a revenit în țară pentru a rezolva câteva probleme legate de sănătate. „Zâna” a anunțat, în cadrul unei emisiuni TV, că urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale, în urma unor probleme cu care se confruntă în prezent. Deși momentan nu a dorit să dezvăluie cauzele pentru care va ajunge pe mâna medicilor, vedeta a anunțat că nu este vorba de nimic grav.

Andreea Marin are probleme de sănătate, însă nu a dorit, pentru moment, să dezvăluie care sunt cauzele pentru care va fi supusă curând unei intervenții chirurgicale. Vedeta a precizat, totuși, că va detalia acest subiect săptămâna viitoare, după ce va sta de vorbă cu medicul și va afla cu exactitate părerea acestuia. Andreea Marin a dat de înţeles că problemele cu care se confruntă nu sunt grave, însă are, totuși, nevoie de o intervenție chirurgicală. Fosta prezentatoare va fi operată la noi în ţară deoarece a găsit un medic bun, în care are deplină încredere.

„Va fi, nu a fost încă (operația n.r). Abia am descoperit doctorul. Am vrut să fac operaţia la noi acasă. Nu este ceva grav, abia săpămâna viitoare voi putea povesti. Atâta vreme cât nu ştiu rezoluţia doctorului vă spun săptămâna viitoare. Nu mă plâng oricum ar fi viaţa”, a spus Andreea Marin, în cadrul unei emisiuni TV.

Vedeta este adesea întrebată și dacă va avea parte de o nuntă în viitorul apropiat, fiind într-o relație serioasă de un an și jumătate, însă aceasta a mărturisit că momentan nu are în plan organizarea unei ceremonii de căsătorie. „Nu ştiu, nu ne gândim la lucrul acesta. Este şi normal după nişte experinţe de viaţă care nu au fost reuşite. Noi suntem împreună de un an şi jumătate, ne înţelegem extrem de bine, chiar dacă suntem la distanţă. Ne vedem destul de des, lunar”, a mai adăugat Andreea Marin.

Mai multe