Divorţatele sexy fac ravagii în vacanţe

14 august 2017 21:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cine a zis că nu există viaţă după divorţ s-a înşelat amarnic! Iată că la două luni de când este liberă, Roxana Ciuhulescu are evenimente pe bandă rulantă şi nu duce lipsă nici de curtenitori. Cât despre Dana Săvuică, şi în cazul acesteia astrele s-au aliniat favorabil.

Roxana Ciuhulescu (38 de ani) nu suferă după ce a pus punct mariajului de 10 ani cu Mihai Ivănescu, ba din contră. De când a intrat în rândul burlăciţelor, blondina cu cele mai lungi picioare din ţară (1,2 metri) parcă a înflorit. Şi spiritual, dar şi profesional, căci are evenimente pe bandă rulantă, printre care Raliul Sibiului (5-8 octombrie), Campionatul de Culturism şi Fitness de la Bistriţa (10-13 noiembrie), dar şi Salonul Auto de la Frankfurt (14 septembrie). Şi, datorită trupului de zeiţă pe care-l ţine în formă cu sport, bărbaţii roiesc ca mierea la stup în jurul Roxanei.

”Da, de ce să nu recunosc?! Sunt curtată intens de când s-a aflat că am divorţat. Deocamdată nu mă gândesc la căsătorie, pentru că tocmai ce am încheiat una, însă pot să spun că viitorul iubit trebuie să fie înalt, inteligent, sportiv şi să aibă aceleaşi pasiuni ca şi mine. Dintre cei care m-au abordat a fost şi unul cu aceste calităţi, dar nu mă grăbesc. Mai am de mobilat casa, de plecat în vacanţă cu fetiţa mea, să-mi schimb actele”, a declarat Roxana Ciuhulescu pentru Click! 

De cealaltă parte, Dana Săvuică (47 de ani), divorţată de doi ani de omul de afaceri Răzvan Stanciu, este şi ea în centrul atenţiei. Vara aceasta şi-a mutat reşedinţa la mare, pentru că a primit postul de prezentatoare a matinalului de la Neptun TV. Câştigă binişor şi şi-a rotunjit veniturile şi din alte joburi. În weekend, fotoreporterii Click! au surprins-o bronzându-se, iar imaginile spun aşa: e sexy, dar nu ca în 1999, în revista Playboy.  

Mai multe