Doiniţa Oancea a rămas fără emisiune. Trebuia să revină din toamnă la tv
Doiniţa Oancea nu se întoarce în televiziune, cel puţin nu în această toamnă la Happy Channel, unde trebuia să prezinte o emisiune în care rezolva probleme de cuplu. Actriţa, care abia semnase cu postul tv, a primit vestea că proiectul în care era implicată alături de Andreas Petrescu s-a anulat. Reprezentanţii Happy Channel au explicat pentru Click! că grila de toamnă nu este bătută în cuie, iar în acest moment totul se rediscută, astfel că am mai putea avea parte de surprize.
Doiniţa Oancea a pierdut şansa de a modera prima ei emisiune tv. Actriţa a fost cooptată fulgerător luna trecută în echipa Happy Channel, însă la fel de repede totul s-a dus pe apa sâmbetei. Bruneta a aflat că show-ul "Dreptul la fericire" a fost scos din grila de toamnă a postului, deşi reprezentanţii anunţaseră deja preselecţii pentru noul show.
“Aştept cu mare interes mailurile voastre, cu poveştile de iubire şi o fotografie recentă. Ştim cu toţii cât de importantă este iubirea în vieţile noastre, ale tuturor. Despre asta trebuie să ne scrieţi şi voi, şi despre asta va fi vorba şi în viitorul nostru proiect. Nu vă spun mai multe, dar aştept cu mare nerăbdare poveştile voastre de dragoste, indiferent de stadiul lor: fie că sunteţi într-o proaspătă şi frumoasă relaţie de început, fie că va aflaţi într-o căsnicie care durează de ani de zile sau sunteţi într-un impas în relaţia voastră, cu toţii aveţi dreptul la iubire, cu toţii ne puteţi scrie!”, anunţa Doiniţa Oancea, entuziasmată. Totul s-a terminat însă înainte de a începe. Reperentanţii postului tv au declarat pentru Click! că în acest moment se regândeşte toată grila de toamnă, deci surprize ar putea apărea oricând. "Orice grilă de toamnă poate suferi modificări. Este încă o perioadă de lucru. Proiectul nu are un motiv anume pentru care s-a renunţat la el. Se caută idei mai bune. Se regândeşte toată povestea. Este normal ca într-o televiziune comercială să se regândească proiectele", ne-a spus Oana Gala, pr-ul postului.