Dorian Popa, urmărit de Poliția Capitalei! Cântărețul a rămas fără permis auto

5 august 2018 19:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dorian Popa a luat din nou contact cu poliția! Dacă acum ceva timp artistul reclama furtul unor obiecte personale, de data aceasta însă, se află de cealaltă parte a legii. Cântărețul a rămas fără permis auto, după ce a fost urmărit de poliție în trafic. Conform informațiilor oferite de reprezentanții poliției, Dorian ar fi refuzat să se oprească atunci când agenții circulației i-au semnalat acest lucru, iar după ce a avut loc o urmărire, acestuia i-a fost ridicat permisul.

Dorian Popa poate să își ia adio de la plimbările cu automobilul, în calitate de șofer, pentru o perioadă, după ce agenții de la Rutieră i-au confiscat permisul de conducere. Acesta nu ar fi oprit în momentul în care agenții de circulație i-ar fi semnalat să facă acest lucru, drept urmare un polițist pe motocicletă a pornit o urmărire a vehiculului artistului. Ulterior cântărețul a fost oprit, a tras pe dreapta, iar permisiul auto i-a fost confiscat.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 august, pe bulevardul Ștefan cel Mare din Capitală, conform Observator.tv, după ce Dorian Popa a plecat dintr-un club. Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, a declarat în decursul zilei de duminică, pentru postul România TV, că Dorian Popa nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers, motiv pentru care agenţii de la Poliţia Rutieră aflaţi în zonă i-au făcut semn să oprească, însă acesta i-a ignorat, continuându-și drumul.

Mai multe