Dovada că fosta soţie nu l-a uitat încă pe George Copos. Cum am surprins-o pe stradă
37 de ani sau, cum ar zice unii, o viaţă de om au fost împreună Cristiana şi George Copos. Au fost fericiţi, un cuplu respectat şi au clădit un imperiu împreună, însă s-au despărţit. Fosta doamnă Copos pare să nu se fi împăcat nici până în ziua de astăzi cu această situaţie, deşi bărbatul se afişează de un an cu noua familie. Afacerista încă nu a renunţat la bijuteria care i-a pecetluit destinul: verigheta!
Dacă ar fi să ne luăm după imaginile surprinse recent de către fotoreporterii Click!, nu prea există viaţă după George Copos (66 de ani). Odinioară, Cristiana (66 de ani) zâmbea, avea un chip vesel şi multă energie, însă iată că toate acestea au dispărut total de pe chipul ei odată cu divorţul. Îmbrăcată în haine închise la culoare, lipsite parcă de eleganţa cu care ne obişnuise, îngândurată şi tristă, ascunsă după ochelarii de soare, afacerista se îndrepta spre cofetăriile din zona Dorobanţi. Cu două sacoşe şi câteva crenguţe ornamentale în mână, aceasta păşea destul de grăbită spre locaţiile pe care le deţine. Se pare că una dintre ele a fost închisă, iar spaţiul se poate închiria.
”Aici închidem obloanele” este anunţul de pe geam, alături de un baner mare cu ”De închiriat” şi un număr de telefon. Lăsând la o parte bijuteriile şi alte obiecte, se poate remarca de la o poştă accesoriul de pe degetul inelar. Este vorba despre verigheta la care Cristiana Copos nu a renunţat nici acum, la aproape zece ani de când fostul ei soţ a înşelat-o cu secretara Elena Stoica (39 de ani), mai tânără cu 27 de ani decât el şi cu care are o fetiţă, Daria Maria (8 ani). Este lesne de înţeles că o căsnicie de aproape patru decenii nu poate fi ştearsă cu buretele, iar faptul că încă mai poartă pe inelar legământul iubirii, acesta este şi un gest de recunoştinţă faţă de fostul partener de viaţă, dar poate înseamna că doamna Cristiana nu îşi mai doreşte să îşi refacă viaţa. Ea preferă să se bucure de momente frumoase alături de fiica sa şi de prietene. În schimb, omul de afaceri a luat viaţa de la capăt alături de blondina care i-a dăruit o fetiţă. Cei trei au fost surprinşi de Click! atât la mare, vara trecută, cât şi la mall, în Bucureşti, la cumpărături, ca o familie fericită şi împlinită.
Copos s-a însurat anul trecut cu Elena Stoica?
De mai bine de zece ani, George Copos și Elena Stoica s-au iubit pe ascuns. Femeia cu 27 de ani mai tânără a fost mai întâi secretara lui, apoi a avansat la funcția de marketing manager la unul dintre hotelurile acestuia. Rodul iubirii este Daria Maria, în vârstă de 8 ani. Micuţa este cea de-a doua fiică a fostului patron de la Rapid, el mai având o fată din prima căsnicie. Este vorba de Alexandra, în vârstă de 33 de ani, care, în prezent, se ocupă de o parte din afacerile tatălui său.
După ce a încheiat căsnicia de 37 de ani cu Cristiana Copos, omul de afaceri s-ar fi recăsătorit, anul trecut, cu amanta. A spus-o Mitică Dragomir pentru Digi Sport: „Copos şi-a revenit foarte greu. A fost distrus (n.r. după ce a făcut închisoare pentru implicarea în «Dosarul Transferurilor»). Acum, e foarte tare, e verde, are şi-o fetiţă, a doua. S-a recăsătorit, are o familie. Copos este un tip tare”.