Dragă Andreea Marin,

Această epistolă e provocată de întâmplările tale recente cu câinii. Scriu, nu dintr-o veche simpatie pentru tine. Care probabil îmi va afecta și mie eventuala simpatie a unor cititori fideli. Dar, iau asupră-mi posibila antipatie. În afara dihotomiei iubitori//urâtori de câini, animale, mai e o terță. Din care cred că tu faci parte. Și eu. Nu suport câinii. Fără a fi un dușman al lor. De vreme ce am susținut nu o dată cauza pro-canină a unor celebrități precum regretata av. Paula Iacob, fanaticul pro-canin Vadim or activul Marius Marinescu... Nu e din snobism, din umanitarism. Am doar o explicație: Frica!!! Teama mea de câini e din sânge!!! Repulsia mea - simplă, sinceră, naturală, justificată! O mușcătură din copilărie! Punct. Vreți mai mult? Am!

La 14 ani aveam un pisoi. Lipicios. S-a urcat pe casă. Pe horn. A căzut direct în sobă. Nu puteam să scot jarul. Am auzit cum se chinuie. Punct. Am suferit ca un câine...Am avut un câine. În curte. Bojar – după numele ”Căinelui grănicerului”, un film cehoslovac. Un vecin, hain, mi l-a ucis cu cruzime. I-a dat pâine unsă cu untură și în pâine, barbarul, a pus bolduri. S-a chinuit zile. N-am să uit tânguielile lui: cum mă lingea pe mână să-l ajut; privirea–i disperată... Am suferit mai mult decât un câine... Refuz, deci, să mă mai leg sufletește de animale. Au viața scurtă. Vecinul, nevertebratu’, mai trăiește și azi. I-a dat Domnul un băiat mare, care trăiește încătușat la un azil... 

Când să mi se nască primul copil, cu puțin înainte, doctorul a aflat că i-a murit câinele călcat de o mașină. Starea în care s-a dus apoi să–mi ajute soția să nască... m-a cutemurat. Ce a fost în sufletul meu? Acum ‘fo 15 ani am primit un pui de dog-arlechin. L-am ținut în casă o noapte. A ras tot: covoare, perne... taifun! L-am restituit. A fost dus la țară. Era de Paște, când, acolo la țară, am încercat să-i fac o poză; s-a aruncat pe mine de la 4 metri. M-a compostat de vârful piciorului cu care m-am apărat. A fost oprit. Pa, Paște! Martori: domnii Sică Pușcoci, Vincențiu Iorgulescu ș.a... P.S. Câinele a ajuns podoaba lui Cosmin Olăroiu. Era cât un taur... 

Pricepi, Andreea, de ce nu pot iubi câinii? De frică. Punct. O involuntară frică! Așa, poate, ești și tu! Oamenii care nu pricep acest sindrom nu-s iubitori de animale, ci niște animale... Ferește-te de ei! Mușcă!