Dragă Andrei Ovidiu,

16 iulie 2017 21:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Eşti – ca să ştie cetitorul – agentul, poliţistul care a ripostat la lovitura lui Boureanu sub centură, cu un pumn de KO. Adică de nota 10 la box. Numai că nu eraţi la un meci oficial de box în noaptea fatală ex-politicianului. Mai ales, dumneata erai în exerciţiul funcţiunii. Boureanu… în exerciţiul ebrietăţii. Şi nu era prima oară în această ipostază public.

Nu scriu aici un articol acuzator, incriminator, ci fac doar o analiză jurnalistică şi omenească. Deci, mi-a plăcut pumnul dumitale. Croşeul de dreapta. Blând ca un somnifer. Fulgerător ca un fulger. Te avertizez că sunt în relaţii amicale cu dl Boureanu, dar nu atât de apropiate încât să fiu subiectiv peste poate… Pumnul cu pricina, o perlă boxistică, era de fapt o replică la o lovitură incorectă, ba chiar abjectă. Ce puteai să faci? Cred că nici nu ai avut vreme să gândeşti. Ai primit - ai dat! Spontan. Corect. Numai că regulamentul meseriei pe care o practici nu-ţi permite replica. Dar, ca om, cu reacţii normale, întreb ce trebuia să-i faci agresorului? Să înghiţi lovitura? Să-l pupi pe obrajii roşii de machială şi dacă te-a lovit la un coi să-l dai şi pe celălalt, că aşa e creştineşte? Cine poate răspunde cinstit la asta? Nimeni. Sau poate regulamentul vostru rigid. Eşti vinovat? Da, dar ia pune-te tu, judecătorule, în locul meu, al lui Andrei Ovidiu. În locul testiculelor mele…Poc! Buf! Trosc! E, îţi place…? Apoi, bietul Cristi, victima, are toată vina. Că te-a lovit, te-a provocat! Deloc corect, deloc sportiv, deloc normal după dreptatea omenească şi a Proniei…Acum el e-n arest. Se zbate să scape măcar la domiciliu… Mata eşti bine sănătos. Dar, va veni judecata alor tăi. Cred că poţi să-l chemi pe agresor în justiţie. E o cale. Şi cred că dreptatea e de parte-ţi. Nu e cazul. Eu, în locul matale şi al lui Cristi mi-aş da mâna. Ca după un meci de box terminat KO. Sportiv, cinstit, aplaudabil şi aş aplana totul. Dar, depinde aici ce vor judecătorii tăi interni…de la Interne. Eu aşa văd finalul acestui conflict colateral belelelor lui Cristi. Cu o îmbrăţişare ca în ring şi ridicarea de către arbitru – cin’ să fie? - a unuia din braţele-ţi.. ”Înnnnvingător prin knock-out!” Corect? Cam! Dar, dacă vine un cârcotaş legalist fanatic şi te arată cu degetul fără să vadă provocarea!”Priviţi cât de cruzi şi de nemiloşi sunt şi cum bat poliţiştii de la Circulaţie? Dacă ei? …atunci cum o fac cei de la Penale?”

E o problemă. Nu crezi? 

Mai multe