Dragă Carmen Tocală şi Alin Petrache,

Anume că, de la voi, microbul se va lua. Mii de bucureşteni, de români, de personaje mitice şi mioritice „lasă casă, lasă masă, las' Otilia şi Felix"... şi se iau după voi, iau lopeţile şi dă-i la zăpadă, nene! Ei, aş, zise măgarul! Aiurea-n tramvai! Vorba ţiganului: canci!

Ba, o matracuhă de la un spital, o primadonă probabil umflată, buteliformă din şpăgi, atenţii şi ciubuce comestibile, îmbrăcată implacabil în halatul de molton albastru duprin vremea primului cincinal, nemaiajungând-o cordonul la ce perimetru abdominal are, o „aia" care duce ţucalu' şi flegmele de ftizie, v-a şi admonestat.

Pe tine, Carmen: „Dacă aţi venit aici să comentaţi, mai bine nu mai veneaţi!" Mugit-a vaka care (cacofonie, se ştie, cu dedicaţie specială!), cu ochi blajini ca orice rumegătoare, se uita la voi cum le dădeaţi lor zăpada. Miştoooo fază, nene! Să nu credeţi că aia e o excepţie.

Că a făcut de râs un întreg colectiv de oameni ai muncii, bla-blauri, comunisme de Scânteia. Nu! Aşa e românul! Cel de azi. Nesimţit. Indolent. Insolent. Mârlan în plină evoluţie.

Da, eu o spun! Nu premierul, care a zis-o şi el, dar mai bine tăcea. Nici ăla care a spus că morţii erau beţi, cretinoidul... Nu, o spun eu! Mie mi se brehăne. Eu sunt cetăţean. Votez, nu sunt votat. Aleg, nu sunt ales. Da!, aşa-i românul generic de azi.

Aşteaptă să vină alţii să-i dea zăpada, gunoiul, băligarul de sub burtă; să-ţi dai tu zăpada din locul tău de parcare şi apoi să vină el să-l ocupe la de-a gata. Lasă maşina unde nu trebuie, să stânjenească pe ceilalţi, circulaţia, numai ca să se rezolve pe el. Ăsta e românul din epoca MarinAURurului...

Nu vă miraţi! S-a stricat de tot omenia românească. De când a pus-o Nentu Nicu în legili multilateral-dezvoltării... Ca şi ţăranul, din ce în ce mai spre tuciuriu... Carmen şi Alin, mersi, oricum. Aţi inventat o specie nouă de „oameni de omenie": sportivii. Baschetbaliştii. Şi rugbiştii. Bravo! Şi nu vă supăraţi pe „poporul" acelei grase impertinente. Că ca... el mai sunt câteva milioane. Nu spun câte...

George Stanca, pamflet