Dragă Costel Busuioc,

Să nu crezi că o fac pe deşteptul, dar când am văzut evoluţia ta la „Hijos de Babel” - concursul, victoria, gloria ulterioară - mi-ai stârnit compasinea.

Cunosc şi respect de multă vreme un extrem de adânc proverb chinezesc care grăieşte aşa: "Cine se ridică în vârful picioarelor nu poate sta mult".

Este cazul fostului cioban, al spălătorului de vagoane feroviare, al cântăreţului de strană (ca Brâncuşi la Paris), masorului, zidarului, care, pe rând, ai fost.

E greu să-ţi revoluţionezi viaţa prin schimbarea norocului, trebuie să fii tare. Şi calculat. Şi cumpătat.

Vezi cazul loto-miliardarului din Curtea de Argeş, pe care norocul l-a condus în puşcărie pentru crimă; omul nu a rezistat "darului" de la Pronie.

Cu tine e doar puţin altfel: darul primit de sus e vocea ta. Dar, Destinul pe care aceasta ţi l-a schimbat e altceva; asta te apasă, asta te omoară: destinul, altul decât cel cu care te resemnaseşi.

Costel, tu eşti eroul glorios al unei telenovele de succes: băiatul sărac, cu talent nativ, care câştigă un concurs de răsunet. Dar, a fost un joc, nu ceva serios, ca o şcolaă de muzică.

Sigur că lumea te remarcă, te admiră, te ascultă, îţi cumpără produsele, dar să nu crezi că vreodată vei ajunge Pavarotti, sau... Brâncuşi.

Nici măcar Dolănescu! Dacă ai crezut asta, trezeşte-te, să nu ajungi la soluţia Mădălinei; care, nefericita, s-a sinucis fiindcă samsarii de muzică nu-i voiau produsul; de parcă mama ei a făcut-o din prima... primadonă, ca pe Maria Callas; nu putea fi doar mamă şi soţie, era musai să fie mereu vedetă.

La fel şi la tine, ai câştigat nişte bani, ai investit, aud că prost, neinspirat, mai scoţi nişte discuri - grăbeşte-te, că te uită lumea - şi gata!, ce a fost, a fost.

Nu eşti un geniu; eşti doar un geniu întâmplător: un copil al hazardului. Nu te lua după zeiţa Fortuna, e o mare curvă, ţi-o spune un fost amant de-al ei...

Înţelege, că gata!, visul de glorie s-a consumat, lumea a intrat în criză, nesimţita, fără să ţină cont de tine!

Aşa că, trezeşte-te!, altfel dai în "mădălina-manolită". Şi, tu ai ceva mai mulţi prunci de crescut.

Cu simpatie, George Stanca