Dragă Costineşti,

27 august 2017 19:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Te-am vizitat săptâmâna aceasta. Am tot căutat nostalgia, am tot căutat-o. S-a dus, s-a topit. O înghesuială de clădiri improvizate care la primul cutremur… Doamne ferește. Dar la mijloc, la căsuțe, cândva un Rai, azi o expoziție de dărăpănături, amintindu-mi de unele cartiere braziliene din Rio, alea sordide din bidonviluri.

Ce am regăsit cu drag a fost doar nostalgicul festival Folk Fest de la White Horse, unde ai fost evocat cu multă dragoste și fără nostalgii uteciste, de care, oricum, nu poți scăpa. Căci ele erau, existau și rău nu ne făceau. Erai. Fosta-i lele…! Azi arăți ca o parașută făcută poștă de primii veniți ai capitalismului. Fie și cu fortăreața aceea bine păzită numită Vox Maris, luxoasă și sfidătoare, bine păzită de parcă ar ascunde ceva necurat. Nicușor al nostru nu mai e deloc al nostru, iar așezământul lui care s-a-ntins, s-a-ntins… și parcă nu se mai termină, continuă să fie somptuos și străin, dar singurul de top… 

Căci am fost la un festival care asta și-a propus: să te evoce tinerețile tale, trecutul tău glorios. Am picat bine. Am fost aici prima oară în 1969. Nostalgiile mele se întind înapoi totuși atât de lung când tu Costinești erai un sat de pescari cu Braseria sa și cu Ringul din Tabără. Atât! Căsuțe cochete, nu betoane grele și la propriu și la figurat…

Costinești ești bătrân și ofilit ca o babă care cândva se dorea ”stațiunea tineretului…” Ești atât de ofilit încât până și tânărul club White Horse, la deschiderea căruia am fost, a ajuns la maturitate - 18 ani! Mulți ani White Horse într-un Costinești curat, albit, deratizat de fițe și bășini mioritico- neo-burgheze!! Te-au evocat greuceni ai folkului, plus ”intrusul” rocker Dan Bittman care alături de Marius Bațu a încântat. Am reauzit marile succese ale folkistului solitar și pur-sânge Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi & Friends au fermecat cu muzica lor. L-am acompaniat poetic pe veteranul (folk, pop, rock, jazz), Tic Petroșel alături de Valeriy Main la orgă, l-am aplaudat și am fredonat cu ”Tetea” Baniciu alături de greii lui: Vlady Cnejevici și Teo Boar. Am râs, zâmbit, aplaudat la Fără Zahăr, Țapinarii, Walter Ghiculescu și proaspătul jurat de la Vocea României, Adrian Despot cu Vița de Vie, Andrei Păunescu, ne-a invitat la marea evocare a Cenaclului din 3 nov… Danil Iancu, l-a susținut muzical pe caricaturistul Costel Pătrășcan în video proiecții. Am lansat și moda celor bătrâni din folk și nu numai, vechii, ”expirații” precum cel care semnează mai jos- cu formula ColesteRock ‘n Roll. Ba, am lansat și o carte ”Pionier în Pop, Rock, Folk- nașteri și chiuretaje.”

Long Live to Rock’nRoll!   

Mai multe