Dragă Cristi Chivu,
Odată cu retragerea voită din naţională, nu ai rămas dezlipit de ţară. Iată, te văd chiar implicându-te într-un gest tradiţional şi creştinesc, un botez în ţara ta, alături de un român.
Semn că nu te-ai înstrăinat precum greşit credeam. Cer scuze! Am aflat că nu te duci la Ajax, cum se credea, ca să fi închis cercul biografic internaţional personal, ci rămâi la Inter. Dar cu salariul pe jumătate.
Ei, aici am eu mârâieli. Şi, nu spre tine. Din contra, tu ai acceptat situaţia. E un semn de maturitate. Poate. Şi sportivii glorioşi îmbătrânesc, deşi gloriile lor pot fi eterne. Da, Cristi ai adoptat o soluţie înţeleaptă. Numai că aş vrea să-ţi amintesc, ca să le aminteşti celor de la Inter, pe care îi cunoşti spre deosebire de mine, că tu la ei şi pentru ei ţi-ai spart capul.
Porcii. Nesimţiţii. Maskakalzonii! Şi n-a fost o zgârietură gen " mama, ete buba!", a fost o comoţie. Ceva cu consecinţe între viaţă şi moarte; între a rămâne integru şi normal şi a abandona fotbalul pentru un cărucior, destinul lui Mihăiţă Neşu săracul. Nici tu, de atunci nu mai eşti exact tu. Măcar pentru asta se putea adăuga un coeficient important de salariu. Discret, fătă tamtam. Ingraţi macaronarii, ca orice devorator de paste . Macaroane papi, macaroane emani pe creier !
Ai cedat, e treaba ta! Da!, în mare e vorba de îmbătrânirea biologică. De care nimeni nu scapă. Nici măcar Messi, nici măcar Maradona. Uite la "Micuţa Nadia", a făcut jumătate de secol, nene!
E corect să scadă randamentul, implicit salariul, implicit solicitarea la echipă. Implicit gloria ta de jucător. Ei au un proverb (nu ei, latinii noştri) "sic transit gloria mundi". Noi, mai ţărăneşte şi mai sexuat, avem unul minunat: "Fost-ai, lele , cât ai fost!". Sau: „Ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul!".
Nu este cazul tău. Dar va fi. Te felicit, Cristi, pentru realismul tău! Şi bine că e Inter şi nu Milanul lui "Belcullone" ăla - curvaru', circaru' libidinosu', obsedat de carne fragedă de mânzat - că viitoru-ţi era scurt aici. Oricum, perspectiva Italiei e pe măsura locuitorilor ei: de rahat. Cristi: ia-le banii la macaronari cât poţi de mult şi vino aici acasă, în Munţii Semenic! Sunt mult mai siguri. Şi mai drepţi.
Italia? Paese di merda!
George Stanca, pamflet