Dragă Dan Grigore,
Domnule Grigore, vă respect nu numai pentru talentul dv uriaș, ci și pentru alte lucruri. Pentru că ne-am cunoscut prin Moțu Pittiș, de mult, la care țineam; pentru că v-am văzut și invidiat, la braț - denotând o prietenie fabuloasă - cu centenara doamnă Dellavrancea; pentru că înnobilați o rasă de bucureșteni, socotiți pe vremuri paria Capitalei - oraș plin de milițEni, securiști și kakioți de armată - și ades confundați cu o altă rasă: rapidiștii.
Peste toate acestea, am sesizat la domnia voastră, ca membru al CNA, de multă vreme, dragostea și tandrețea cu care iubiți și implicit ați încercat să o protejați, limba română.
Chiar dacă nu s-a reușit.. Căci, auziți și dumneavoastră ce limbă aspră, violentă, vulgară de incantații șetrărești, săracă, subnutrită se folosește la mai toate posturile media vorbite de la noi.
Vedeți, spre deosebire de mulți alții, dezastrul limbii române; implicit al literaturii, culturii, spiritualității. Trebuie să ai în sânge acest lanț, această axionomie a poporului tău, ca să vezi unde e veriga slabă...
Numai că, mie mi se pare totul inutil, în vânt, elanul de sinucigaș al românului este implacabil. Suntem în disoluție. Ne omorâm cu ignoranța proprie.
Peste toate acestea, vine gestul dv ultim, care mi-a dat prilejul să adresez aceste rânduri: demisia din Consiliul Național al Audiovizualului. Unde aveați, dacă nu mă înșel, rang de secretar de stat.
Cu salariu, indemnizații și toate cele. Avantaje deloc de neglijat pe criza asta fără de sfârșit, fie și pentru un mare instrumentist, muzician, om de cultură. Mi-ați confirmat ceea ce bănuiam: e ceva putred în Danemar C(N)A...
Că sunt presiuni incredibile, de nesuportat. Poate și șantaje. Amenințări. Vin vremi disperate. Îmi amintesc de momentul când Eugen Barbu, mare degustător de fotbal și condeier de temut, (nu discut acum, aici despre morala sa contestată...) a fost pus să conducă destinele arbitrajului românesc, să fie un Crăciunescu de atunci. L-a ținut două zile. Apoi a fugit. Era ca ăla care iubea o piatră de râu bătută de vânturi, lustruită, estetică, și când a scos-o din pământ, sub ea erau numai viermi și coropișnițe scabroase...
Bine ați făcut, vă maroneați clapele albe ale pianului de concert...
George Stanca, pamflet