Dragă Dumitru Prunariu,
La noi, a fost doar un eveniment. Banal. Tu nu faci parte din axa Washington-Berlin-Paris. Te „eşti" cu Moscova. Ai zburat cu nişte ruşi, ai fost ambasador acolo, eşti un banal cosmonaut.
Nu ai aura unui devorator de fonduri asfaltiero-autostradale.Tu eşti doar un biet, modest, unic cosmonaut român.
Cum să te sărbătorească un popor întreg şi în mod oficial? Dacă avea vreun Bote o paradă de budigăi, erai pus în umbră de tot, sau dacă vreo Drăguşancă îşi schimba amantul, te dădea în întunericie şi anonimat.
Chiar dacă a venit cu tine, ca întăritură, şi colegul de cameră cosmică, Leonid Popov. Vezi, aici se poate citi în ce hal a fost adus acest popor
. În ce grad de... degradare, decădere au ajuns politrucii care se numesc pompos şi bombastic "politicieni". Specii hidoase de animale păroase! Să ai tu un cosmonaut, un mare erou care merită statuie, monument, nume de bulevard, de parc central, nume de munte.
Care merită sanctificat. Eşti singurul dintre români care s-a apropiat cel mai mult de Spiritul Divin, de lăcaşul din ceruri al Domnului.
Căci întreb şi eu, câte popoare au măcar un cosmonaut? Câte? Tu eşti, Dorule, alături de românii unici: Eminescu, Paulescu, Brâncuşi, Coandă, Vlaicu, Enescu, Cioran, Eliade! Aşa te văd eu şi mulţi ca mine. Acolo eşti situat, nu unde te-au pus ăştia: la un colţ de stradă a istoriei.
Şi „noi" te neglijăm, marginalizăm printr-o politică blamabilă dusă faţă de valorile reale. Mişeii!
Cu scara lor inversă şi falsă de valori. Nulităţile! Aş risca să spun, Dumitru Prunariu, că nu te merităm.
Dar mă abţin. Îmi aduc aminte cu plăcere cât de încântat era Nichita Stănescu, atunci când a fost la tine, când te-a cunoscut; cât a vorbit despre tine, şi ce frumos! Atunci când Dumnezeu a vrut să lase parcă un semn al întâlnirii voastre magice, de titani, şi i-a frânt Poetului piciorul.
Mă iartă că ţi-am scris la o aniversare mare pe un ton trist sarcastic. Dar spune-mi sincer, pe vremea asta, pe vremile astea, mai poţi fi vesel? Întreb şi eu aşa, ca prostu'...
Te sărut pe sufletul tău de semizeu!
George Stanca, pamflet