Dragă Emeric Imre,

Dacă mă uit atent și concluziv, de la plecarea mea de la Cenaclul Flacăra 1975 și până azi, după talente ca Socaciu - supărat pe mine că nu l-am inclus în cartea mea despre cenacliștii de dinaintea sa… (!?) - Hrușcă, Șeicaru, Ducu și alți câțiva, tu ești cel care m-a atins cel mai mult.

Oarecum, neglijând o perioadă evoluția cenaclului, m-am trezit așa… cu tine. Din necunoscut. Ca o mare revelație. Surprinzător, romantic, prolific, versuri, muzică, voce chitară tot… Pentru mine ești un fenomen. Unul particular. Nu semeni cu nimeni și nimic. Ești doar tu, Imi, în stare pură…. Tot așa de tu însuți cum este distinsul poet-cantautor și cum s-o mai spune, Dinu Olărașu.

Culmea e că în hiturile tale tu nu ai în stil șlăgăreala songurilor lansate în Cenaclu. Și când zic asta nu o fac deloc într-un registru derizoriu, ci într-unul definitoriu. Tu ai o nostalgie funciară greu de explicat pentru un ins venit nativ dintr-o anume cultură… Căci am văzut pe Wikipedia în engleză ești un amestec spectaculos - ”his mother was half Romanian half Polish and his father was half Hungarian, half  Jew”… și asta nu e deloc de neglijat. Vii, de fapt pro-vii… dinspre niște culturi asimilate aprioric și totuși ești aici, trăiești, te exprimi în spirit românesc. 

Știi cum te-am descoperit? Târziu pe Google. Ia să vedem noi, ce o fi cu băiatul ăsta mi-am zis. Și, m-ai uimit… La fel ca pe mai toată lumea care te ascultă, aclamă și te iubește… Apoi te-am cunoscut la tabăra lui Vană de la Calafat. Ce om minunat ești. Cânți așa cum ești: cu sufletu-n palme. Căci să nu te miri mai sunt și d-ăia care arată ca vopsit gardul și-năuntru leopardul… Dacă vrei să-i știi, sună-mă! Am o listă lungă… 

De fapt și asta, pe lângă deschiderea cântecului, pe lângă textul scris - sinceritatea omului, a solistului. Asta farmecă adesea și face parte din carisma lui. Și tu ai o carismă uriașă… Ultima dată m-am bucurat de prezența, vocea și chitara ta la ziua nepoatei lui Adrian Păunescu astă vară. Să știi că de atunci o tot țin prin spitale, dar să nu fii îngrijorat - nu mor caii când vor câinii…

Iubitule, mă delectez adesea aici ascultând piesele tale și nu mă mai satur. Mai ales acum în singurătatea la care m-a țintuit Pronia… Te ascult, te respect și te iubesc. Ești cel mai multicolor musician pe care-l cunosc…

La mulți ani, nebunul meu de alb!